Luni: Luna de miere a premierului Mihai Răzvan Ungureanu cu Puterea a luat sfârşit. Primul-ministru a plecat de la întrunirea coaliţiei de guvernământ trântind uşa. Oficial, premierul a cerut răgaz o săptămână să îşi numere banii din fondul special şi personal, să vadă dacă, în prag de alegeri, îi poate face pomană electorală pentru primarii PDL şi UDMR. Neoficial, s-ar părea că pupilul lui Băsescu le-a spus politicienilor unşi cu toate alifiile că ar trebui să se gândească să pună capăt acestor practici fanariote. Gurile rele spun că cei mai insistenţi în a cere bani au fost udemeriştii. Oare ce or să mai ceară? Autonomie cu ieşire la mare?

Marţi: A doua zi s-a aflat că Guvernul a aprobat înfiinţarea secţiei cu predare în limba maghiară la Medicina din Târgu Mureş.Dar alta a fost ştirea zilei. Prim-vicepreşedintele PDL, Sorin Frunzăverde a trecut de partea liberalilor. Odată cu el au mai plecat primarul PDL din Slatina, chiar dacă a trebuit să renunţe la mandat, şi mai mulţi colegi de-ai lui Frunzăverde din organizaţia de Severin. Boc, o ţâră încruntat, cântă „Verde'nrourat". Ameţit de şocul despărţirii de Sorin Frunzăverde, preşedintele PDL n-a putut decât să facă trimitere la imnul partidului şi la credinţă. Nici n-a băgat de seamă că a compara PDL-ul cu biserica e ca şi cum ai compara bordelu' cu mănăstirea de maici. Oricum, Boc pare că a pierdut de tot legătura cu realitatea. Gigi Becali i-a dat cu flit. Piedone, alias Cristian Popescu, a lăsat UNPR-ul pentru USL. Odată cu Frunzăverde şi Masoneria şi-a întors faţa de la PDL, numa' Boc şi ai lui o ţin, ca-ntr-un delir de grandoare, că vor câştiga alegerile.

Miercuri: Până nu uităm, ieri l-au adus acasă pe Mihail Boldea. Deputatu' arestatu' a fost scos din aeroport departe de ochii presei, pe la bagaje. Ăsta e semn sigur că tânărul, milionar în euro din ţepe cu terenuri şi case, e un colet important.Apar noi informaţii despre „evadarea" lui Sorin Frunzăverde. Cică gestul preşedintelui de la Consiliul Judeţean Caraş Severin ar fi putut fi determinat de refuzul premierului de a mai da bani pentru pomeni electorale. Noul mandat, care n-a putut fi arvunit sub stindardul PDL, iese mai ieftin şi sigur sub pavăza opoziţiei, care înghite orice!

Joi: În numai câteva zile, un comando format chiar din liderii Partidului Poporului - Dan Diaconescu a ras conducerile interimare la o pătrime din filialele pe care partidul OTV le are în ţară. În locul oamenilor din popor, care au crezut tot ce au văzut la televizor, au fost „unşi": traseişti, penali şi interlopi venali. Dacă nu ai fost măcar arestat, ca Dan Diaconescu, nu poţi face politică la vârful PP-DD. Odată cu Televiziunea, s-a dus dracului şi speranţa poporului! Ce-a mai crezut prostimea că DD, şantajist dovedit, îşi face partid de dragul poporului? Hai să fim rezonabili! Politicienii nu au decât un singur Dumnezeu, Măria Sa Ciolanul şi nu se închină decât lu' Ba-Banu!

Vineri: Anunţ important pentru ţară: USL se va întoarce la treabă în Parlament în momentul în care, datorită dezertărilor dinspre Putere spre Opoziţie, aceasta din urmă va ajunge să deţină majoritatea în cele două Camere. Asta e ca şi cum un sportiv s-ar înscrie într-o cursă doar dacă are certitudinea că adversarului lui e şchiop şi deci nu are nicio şansă. Mari bărbaţi politici vor veni la putere! Da' nu-i bai! Până atunci se lucrează deja la o nouă lege electorală. USL vrea să avem, pe mai departe, şi Cameră şi Senat dar cu 318 parlamentari, aleşi pe sistem englezesc: cine are mai multe voturi ăla câştigă. Cu sau fără opoziţie în Parlament, dacă pedeliştii înghit găluşca asta pot să nici nu mai candideze. Oricum, pentru ei, rezultatul va fi acelaşi, aproape zero!

Sâmbătă: Orice s-a spune, întotdeauna e o afacere să fii la putere. Co-preşedintele UNPR, Marian Sârbu, s-a învârtit de o numire în funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Supravegherea Sistemului de Pensii Private. A meritat să lase PSD-ul! De ce să îşi mai bată capu' cu alegerile? De acu', trai nenică, până... la pensionare! Aşa cum am anticipat, săptămâna trecută, o parte a USL, mai exact PSD, s-a întors la lucrările Parlamentului pentru câteva felii din tortul instituţiilor publice naţionale subordonate Legislativului. Liberalii au făcut nazuri. Concluzia nu poate fi decât una: clientela social-democrată îndură mai greu privaţiunile vieţii în opoziţie. Poate's mai flămânzi, săracii...

Duminică: Un primar de comună, din Vâlcea, s-a spânzurat, în spatele clădirii în care îşi avea biroul. Fiindcă există un pericolul ca ţara să ajungă neguvernată, DNA a suspendat toate anchetele împotriva primarilor şi politicienilor. Până una alta, remarcăm că fuga din viaţă pare mai demnă decât fuga din partid.

Cetăţeanul surmenat