Scurt pe doi din colţul hărţii
Marţi: Dan Voiculescu, eminenţa cenuşie a USL, se gândeşte să trimită armata la adunat de biruri. Ca-n vremea domnitorilor din Fanar, căprarii, majurii şi celelalte căpetenii ale oştirii îi vor urmări pe datornici cu tancurile şi armamentul din dotare. Vestea bună e că paralele nu vor fi părăsi punga românilor decât cu somaţie: „Banii sau viaţa!". Gurile rele zic că, de fapt, Felix şi-a propus să dea, pe lângă pensii, o soldă în plus rezerviştilor care i-au fost de mare ajutor cu ocazia loviturii de stat din 13 ianuarie - 9 decembrie 2012. Oricum, campania cu nume de cod „Furtună în buzunare" nu are niciun haz dacă Guvernul Ponta nu înfiinţează şi puşcăria datornicilor.
Miercuri: Prima grevă cu adevărat serioasă din guvernarea Ponta. Ceferiştii au oprit trenurile. Mii de români au aşteptat în staţii ca muncitorii de la căile ferate să reia lucrul. Trenurile au întârziat sute de minute fiindcă salariile ceferiştilor au întârziat o zi. Zici că „a doua armată a ţării", cum i se spunea odinioară, s-ar fi dat cu opoziţia. E pusă pe scandal, de-ai putea să juri că ţine să ia locul minerilor de altădată. Pus în faţa nemulţumirii oamenilor, ministrul Relu Fenechiu ameninţă că cei vinovaţi vor plăti. A şi zburat un director. Asta da democraţie!
Joi: A dat boala'n Sănătate! Trimis după bani de şeful Executivului, ministrul Eugen Nicolăescu şi-a spus că guvernarea socialistă trebuie să dea o dură lovitură sistemului medical privat. A anunţat că Ministerul Sănătăţii nu va mai deconta clinicilor private procedurile medicale pe care le pot presta şi instituţiile sanitare de stat. O droaie de privaţi, care au investit bani frumoşi pentru a asigura servicii medicale de calitate superioară pacienţilor ori care se află în zone unde reţeaua medicală de stat n-a trecut încă de nivelul stetoscopului, al tensiometrului şi aspirinei, au să dea colţul. Culmea e că ideea finanţării sectorului medical privat din banii statului îi aparţine tot lui Eugen Nicolăescu! Diferenţa e că acea măsură a fost adopată pe vremea unui guvern liberal. Astăzi stânga-i la putere!
Vineri: Deşi nu are aspiraţii academice, Gigi Becali a reuşit să se înscrie în galeria naţională a marilor impostori, alături de cei mai iubiţi plagiatori ai neamului. Deputatul liberal şi-a trecut în CV calitatea de „reprezentant al ONU pentru România". Bine că e smerit, altfel s-ar fi dat drept unic reprezentant al Domnului pe pământ. În mai puţin de o săptămână, cel mai important personaj politic al ţării a scos-o pe Daniela Crudu din show-biz, a pus-o la punct pe Mădălina Pamfile, că-l „are pe dracu'n ea", a cerut birou personal în Palament şi a ameninţat că părăseşte PNL. Nu mai e mult până când PeNeLe o să-l implore ca pe Dumnezeu să plece!
Sâmbătă: Spre dictatura parlamentului, cu tot poporu'n zbor! Nervoşi că au fost chemaţi la Bucureşti, deşi oficial sunt în vacanţă, parlamentarii au decis să mai umble la privilegii. În curând, dacă totul merge după mintea lor, aleşii poporului vor fi mai presus decât Justiţia. Niciunul dintre ei nu va putea fi reţinut, cercetat, nici poveste arestat!, decât dacă cei aproape cinci sute de hoţi vor vrea şi ei. În plus, dacă un procuror va face greşeala de a se lega de vreunul dintre aleşii poporului, iar colegii săi vor fi de părere că demersul juridic nu e susţinut de probe, magistratul ar putea avea mari probleme. Dacă asta nu se numeşte intimidarea magistraţilor, Antonescu e, zilnic, primul la program! Absenţele de la program se vor sancţiona mai blând în Parlament, iar incompatibilii nu vor mai fi daţi afară, ci recompensaţi cu şase luni de vacanţă. Pe lângă toate astea povestea cu locuinţele aleşilor e curată perdea de fum.
Duminică: Scandalul caselor de protocol scoate oamenii din case. Mă rog, doar pe locuitorii vilelor RA-PPS. Reluând o temă rulată, la rând, de guvernele Tăriceanu şi Boc, Victor Ponta se ia şi el de chiriaşii de lux ai statului. Nu încape vorbă, prea erau ei mulţi şi prea le erau chiriile puţine, dar cine crede că, dacă ei vor fi puşi pe drumuri, bugetul sleit al primului an din Epoca Ponta se va mai întrema niţel? Practic, avem două categorii de chiriaşi, cei mânjiţi pe nedrept şi adevăraţii locatari de lux. Dacă ar paria cineva că, până la urmă, nici de data asta nu se va întâmpla nimic probabil ar merge la sigur. Crede cineva că, la o adică, Geoană, Ţiriac sau firmele lui Voiculescu sau fundaţiile lui Vadim nu au atâţia bani cât să-şi cumpere vilele de la stat? Şi asta ar fi soluţia cea mai bună. Aşa mai face şi puterea un ban cinstit, fără să-l ia de la noi.
Cetăţeanul surmenat
Domnule,dar esti surmenat rau...ca si cum ai fi pierdut si banii si alegerile(atat locale cat si legislativele).Grav.Du-te la Nicolaescu sa-ti puna o pila la un doctor cu contract la CASS bihor.
Cetateanu asta e si surmenat si turmentat, nu spune decat truisme de doi bani!