Scurt pe doi din colţul hărţii
Luni: Vara politica se face cu rezerve. Cei 26 de parlamentari fugiţi în partidul lui Tăriceanu se pot constitui în eşalonul de rezervă al Guvernului Ponta, în eventualitatea în care, cine ştie?, udemeriştilor li se urăşte cu binele şi pleacă, pe bune, de la putere. Pe de altă parte, Forţa Civică se dă şi ea cu binişorul pe lângă ăi mari. Ungureanu a atacat-o pe Udrea, doar, doar, l-or băga în seamă pedeliştii. Ceea ce s-a şi întâmplat. La ceas de seară, după o cină de taină, servită alături de MRU, Vasile Blaga a dat de înţeles că s-ar putea răzgândi în ceea ce priveşte candidatura lui Predoiu la prezidenţiale. Ba, a fost lansată în discuţie şi ideea tandemului Johannis - preşedinte, Ungureanu - premier. Ăştia, care nu-s în stare să-l bată pe Ponta nici cu "echipa mare", chiar cred că vor putea înscrie cu lotul de rezerve?
Marţi: Cică prinţul Charles ar avea o nouă iubită şi nu oriunde, tocmai la Viscri, în România. D'aia cică, consoarta oficială, Cammila se gândeşte tot mai serios la divorţ. Cred că şi noi trebuie să ne gândim serios la consecinţele diplomatice pe care le poate avea o eventuală nuntă regală. Dacă prinţul moştenitor se însoară cu vreo româncuţă şi se stabileşte definitiv aici, vom fi probabil singura republică cu trei, chiar patru, regi de pe faţa pământului. Dacă, Doamne fereşte!, vreo unguroaică focoasă i-a furat minţile lui Charles, se vor trezi iar unii să îşi revendice "autonomia". De data asta sub blazonul Principelui de Walles.
Miercuri: Scandal! Teodor Baconschi pleacă, şi din PMP, trântind uşa, să se audă-n toată ţara. Fostul ministru de externe a scris pe blogul personal că partidul i-a cerut 100.000 de euro pentru susţinerea candidaturii sale la Parlamentul European. Dezvăluirea a stârnit un adevărat tsunami, deşi ştiu şi copiii că, astăzi, politică se face numai cu bani şi pentru bani. Ceea ce nu se prea ştie e că, dacă-i cuminţel şi chivernisit, în patru ani, un eurodeputat poate să pună lesne la ciorap şi juma' de milion de euro. Dacă are stomac, poate face şi de două ori pe atât. Cei care se îndoiesc ori vor să afle reţeta n-au decât să-l întrebe pe Severin. Dacă mai ştie cineva de pe unde să-l culeagă?
Joi: AMAR GENERAL, fratele mult mai celebrului Bercea Mondial, e şi el la un pas distanţă de mititica. Cică, ăsta ar fi întocmit niscai contracte frauduloase cu cine ştie ce primărie. Una la mână că nu prea e bine să înfunzi toţi liderii clanului. Nu de alta, dar să nu ne trezim că sare Europa la gâtul nostru cum că le-am fi lăsat fameliile fără întreţinători. Şi, doi, e chiar aiurea să-l înfunzi tocma' pe Amar General. Şi numai dacă e să te iei după numele lui, ăsta ar trebui împins la Cotroceni. El e însăşi chintesenţa stării generale a României de astăzi. Păi, nu trăim cu toţii într-un amar general? Ia să ajungă el preşedinte, Mondialu' prim-ministru, şi-o să fie-o veselie, de la Tisa pân' la Nistru!
Vineri: Era să fie groasă. Supărat că Ministerul de Externe s-a făcut parte în procesul intentat de Comisia Europeană împotriva promovării, la nivel european, a unui pachet privind drepturile minorităţile, Kelemen Hunor a fost cât pe ce să scoată UDMR-ul de la guvernare. Ponta, drăguţul de el, l-a cam dus cu vorba pe colegul său din guvern, timp în care şi-a tot făcut calcule de rezervă, cu PP-DD şi partidul lui Tăriceanu. Nu-i vorbă că premierul ar fi avut vreun motiv să se grăbească. Vacanţa parlamentară tocmai a început, prezidenţialele nu sunt nici ele departe, deci ipoteza căderii guvernului pare destul de puţin probabilă, chiar şi pe termen mediu. Noroc că grofii ăi bătrâni sunt mai cu capul pe umeri. L-au convins pe preşedintele Uniunii că, dacă ţine cu tot dinadinsul să-şi spele „umilinţa", nu are decât să plece el de la guvernare. UDMR mai stă! Aşa că, până la urmă, a rămas ca Guvernul să rămână fără vice-premier şi ministru la Cultură. Drept compensaţie, pe Kelemen Hunor l-au lăsat să se joace de-a prezidenţiabilu'.
Sâmbătă: Altă dandana! Numai ieri a fost că i-a spus Băsescu lui Ponta că statul nu îşi permite reducerea CAS-ului cu 5% şi el, împreună cu ministrul de Finanţe, au dat asigurări că bugetul e blindat şi orice risc a fost calculat, anticipat, înlăturat... Uite că s-a şi aflat că, de fapt, banii necesari aplicării acestei măsuri veneau tot de la noi săracii. Dar de unde altundeva v-aţi fi închipuit?! Era cât pe ce ca, discret, operând unele modificări la Codul Fiscal, Guvernul Ponta să mai bage nişte biruri: pe spaţiul excedentar, pe maşini mici, pe scutere, bărci... în "dulcele stil românesc", pe tot ce mişcă şi mai suflă. Nu e prima dată când guvernul nostru social-democrat face bine patronilor, în cazul de faţă reducând fiscalitatea, pe seama buzunarelor noastre. Cum s-a spart buba şi s-a aflat că muritorii de rând nu au decât de pierdut de pe urma afacerii ăsteia, fiindcă Guvernul dăruieşte, dar tot cetăţeanul plăteşte, proiectul modificării Codului Fiscal a dispărut de pe site-ul Finanţelor. Şi, mare minune!, Ponta a anunţat că merge, chiar azi, la Cotroceni, pentru discuţii cu Băsescu. Deci, rezultat la pauză, 1-0 pentru preşedinte.
Duminică: Cutremuraţi-vă! Corneliu Vadim Tudor s-a lansat în cursa prezidenţială. Şi nu oricum, ci făcând publice, pe prima pagină a revistei sale, România Mare, numerele de telefon ale mai multor politicieni de top. Sub titlul "Înjuraţi aici!", au fost puse la rând numerele unor politicieni ca: Victor Ponta, Ion Iliescu, Ilie Sârbu, Daciana, Valeriu Zgonea, Dan Diaconescu, Sorin Oprescu, Gabriel Oprea etc. Numărul Tribunului lipseşte de pe listă. Asta da responsabilitate, ăsta de curaj! De fapt, cine şi-ar pune mintea cu el. Şi, în plus, sunându-l, există riscul să-l faci să creadă că chiar mai contează...
Cetăţeanul surmenat fiindcă premierul Ponta numărul şi l-a schimbat
Comentarii
Nu există nici un comentariu.