Scurt pe doi din colţul hărţii
Luni: Un lucru e sigur, pentru Adrian Năstase anul a început cum nu se poate mai prost. Patru ani de puşcărie a încasat fostul premier, în dosarul "Zambaccian", pentru "corupţie şi şantaj". Antrenat deja, deţinutul s-a prezentat cuminte la poarta penitenciarului, fără a mai relua episodul melodramatic al tentativei de sinucidere. Adevărata dramă s-a petrecut în altă parte. După ce abia că-l reabilitaseră politic, colegii din partid s-au văzut iar fără acest veritabil guru al PSD! Însuşi premierul Victor Ponta a criticat decizia justiţiei, punând-o în seama "dictatorului" Băsescu. Adevărul e că numai în "democraţia noastră originală" poţi vedea un politician corupt repus în fruntea Consiliului Naţional al partidului de guvernământ şi un premier care critică deciziile justiţiei.
Marţi: Vom intra în Schengen pe tarlale. Azi s-a aflat că Ungaria are un plan bine pus la punct prin intermediul căruia îşi propune să cumpere terenuri în Transilvania. În urma liberalizării pieţei funciare în UE, ţara vecină şi prietenă şi-a propus să-i ajute pe cetăţenii maghiari de la noi sau de dincolo de graniţă să cumpere, în numele şi pe banii ei!, terenuri. După moartea aşa-zişilor proprietari, de fapt nişte intermediari, pământurile ar urma să rămână ale statului ungar. Şi atunci să te ţii, enclave şi autonomii, tot a treia casă! Noroc că drăguţii noşti parlamentari au făcut pentru asta o lege atât de proastă încât preşedintele a fost obligat să o retrimită Legislativului. Poate, de data asta, mai schimbă ceva la text, pe ici pe colo prin locurile esenţiale, în aşa fel încât să salvăm ce se mai poate salva. Deşi, ei fiind ocupaţi cu multe alte celea, nădejdea-i destul de palidă.
Miercuri: Că veni vorba despre ţară, consilierul special al premierului, Gyorgy Frunda afirmă că "România nu e colonie". În contextul politic actual, declaraţia ne obligă la o serie de întrebări. A vrut cumva domnul Frunda să precizeze că România nu e colonie americană, fiindcă urmează să devină una ungurească, după ce povestea cu vânzarea terenurilor va deveni realitate? E supărat consilierul Frunda că americanii au pus şi ei mâna pe câteva petice din ţară şi pentru că, pe astea, le-am dat noi, gratis? Una peste alta, afirmaţia în sine e discutabilă. Cum adică nu suntem? Baze americane avem? Avem! Exploatatori de resurse sunt? Sunt. Ce ne mai miră când nepoţii unchiului Sam încearcă să ne impună şi standardele lor democratice? Ăsta ar fi unul dintre puţinele beneficii ale colonialismului pe stil nou.
Joi: Taman acu', după sărbători, când probabil le-ar fi prins tare bine, o parte din profesorii români nu şi-au primit salariile la timp. Ministerul a bălmăjit ceva explicaţii despre programe computerizate, raportări şi birocraţie. De fapt e o conspiraţie la mijloc. Considerând că dascălii sunt obişnuiţi cu salariile foarte mici şi - după cum s-a văzut recent - s-au deprins să-şi completeze veniturile din "atenţii", guvernanţii experimentează un nou sistem de salarizare, plata trimestrială.
Vineri: O adevărată bombă politică, Gabriela Firea a demisionat din PSD! Decizia a apărut imediat după ce Victor Ponta şi Crin Antonescu şi-au reînnoit jurămitele de fidelitate. Doamna Pandele e supărată foc că, la Ilfov, unde era şefă de organizaţie, liberalii guvernează în tandem cu PDL, socialiştii fiind ţinuţi departe de ciolan. Grav, din perspectiva demisionarului, e că Victor Ponta nu ţine să pună lucurile la punct. E interesant de văzut ce va face de acum înainte fosta jurnalistă a lui Voiculescu. Dacă se întoarce în PC, riscă să pună sub semnul întrebării proiectul listei comune PSD-PC pentru europarlamentare. Cel mai amuzant ar fi s-o vezi pe Firea în opoziţie, la PPDD sau la PDL, dar nu e în firea ei.
Sâmbătă: Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat al S.U.A. pentru politică externă, a venit în România să ne spună încă o dată că nu e în regulă ca oamenii politici să pună în discuţie deciziile justiţiei, nici măcar atunci când este vorba de foşti sau actuali premieri. Fiindcă nu avea chef să fie iar tras de urechi, Victor Ponta s-a dus, pe nepusă masă, la schi. În disperare de cauză, emisarul american s-a adresat poporului, chemându-l să apere Justiţia. Dar ce să te faci că nu s-a adresat cui trebuie? Cum ziceam, Ponta era plecat, iar Antonescu s-a dat ocupat.
Duminică: Asta-i peste poate! Deputatul Remus Cernea i-a făcut porci şi tirani pe toţi oamenii politici şi nimeni nici măcar nu pare să fi înţeles aluzia. Parlamentarul ecologist a depus un proiect de lege care cuprinde un singur articol şi ăla parafrazat din Orwell: "Toţi oamenii sunt egali, dar unii sunt oameni sunt mai egali decât alţii". Aluzia, cât se poate de transparentă la adresa beţiei de putere a USL, n-a sensibilizat pe nimeni. Vorba aia: ori proşti, ori nesimţiţi! Culmea ar fi ca legea să treacă. În fond de ce nu s-ar întâmpla aşa? Articolul unic e pe gustul celor care ne reprezintă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.