Luni: Ţiganiada se joacă sub ochii noştri. Moartea autoproclamatului rege Florin Cioabă ne-a dat încă o dată ocazia să aruncăm o privire involuntară pe sub fustele acestui neam de pirande. Una la mână că viitorul "suveran", Dorin, s-a orientat să rapid să mulgă el un oarecare câştig de pe urma decesului regal. A umflat factura emisă de spitalul din Turcia, unde s-a stins Măria Sa, solicitând ajutorul statului. Până la urmă s-a dovedit că nu era vorba de 350.000 de dolari ci de vreo zece ori mai puţin. Ţigănia nu s-a terminat aici. Cu ocazia încoronării a apărut şi un al doilea pretendent la regatul care nu există, fiul mai mic al răposatului, Daniel. Aşa s-a făcut că primul a fost proclamat "rege internaţional", adică un fel de ministru de externe, iar mezinului i-a rămas funcţia şi coroana! de "rege intern". Umblă vorba că, deşi are coroană mai semeaţă decât a fratelui său, ba ar fi moştenit şi averea familiei, Daniel e încă nemulţumit şi urmează să fie proclamat "preşedinte". Până la urmă e ca în bancul ăla cu beiuşanul cel negru; "Ţiganu' tot ţigan"!

 

Marţi: Nu apucă PNL să facă o numire pentru portofoliul Transporturilor că şi dă DNA-ul peste prezumptivul ministru. Uite că l-au chemat şi pe Ovidiu Silaghi să dea explicaţii în legătură cu unele şpăgi care, desigur, erau absolut legale! O nimica toată, vreo 200.000 de euro, luaţi de la omul de afaceri Nelu Iordache. Chiar e greu de înţeles ce au cu omul. N-a vrut decât să împartă banii, lăutăreşte, printre ştabii CNADR, pentru nişte lucrări. Deci lui nu şi-ar fi ţinut nimica! Uite cum ne ucide oftica. Altă numire, alt scandal... Zău aşa, n-ar fi mai simplu să comaseze Transporturile cu Ministerul Marilor Proiecte? Poate se rupe blestemul...

 

Miercuri: PDL s-a băgat la consultări politice cu PSD. Vechea poveste a Frontului Salvării Naţionale se leagă din nou, fără PNL. Liderul democrat-liberalilor, Vasile Blaga ştie cu ce se mănâncă toată chestia asta, doar şi el de tot de la feseneu se trage. Ca să se simtă şi el băgat în seamă amestecă Opoziţia în jocurile Puterii. E cel puţin ciudat să vezi Bulldogul gudurându-se pe lângă mesele useliste, în speranţa că i-o pica şi lui măcar o aşchie de os din ciolan.

 

Joi: Se ascute lupta politică! La o margine de tarla, preşedintele României se plânge că primul ministru nu-i mai răspunde la telefon. De undeva de la malul ridicolului, premierul spune că nu răspunde decât la scrisori oficiale. Luna de miere, căreia i s-a mai zis şi coabitare, e pe sfârşite. Ponta numără zilele care i-au mai rămas lui Băsescu la Cotroceni. Nu se ştie cum, totuşi, îi ies mai multe decât lui Antonescu şi Voiculescu. Vinovat, desigur, este Escu...

 

Vineri: Prin epistole cât se poate de oficiale, premierul Ponta îi cere preşedintelui Băsescu să-i retragă lui Tokes Laszlo Ordinul "Steaua României". Mai puţin oficial, prin aparatul din subordine, şeful statului răspunde că "dottore" nu poate formula o astfel de pretenţie. Numai un egal al lui Tokes, un cavaler adică, poate să ceară retragerea unui asemenea ordin. Că popa Tokes a dat-o cotită, zicând că afirmaţiile cu "protectoratul" Ungariei asupra unei părţi a României i-au fost brutal răstălmăcite nici nu mai contează. Meciul de ping-pong dintre palate a reînceput.

Sâmbătă: Victor Ponta a strâmbat din nas la nominalizarea PNL pentru Transporturi. Nini Săpunaru, "Regina" scandalurilor legate de ţigări şi alocool, nu prea corespunde cu ceea ce şi-a imaginat premierul că ar putea fi ministrul ideal. Ca un făcut, firma Săpunaru tocmai a fost citată la DNA pentru nişte afaceri nelămurite. În complicata poveste a coabitării intervine şi Crin Antonescu. Preşedintele PNL insistă pentru Săpunaru, cel cu care Transporturile ar merge ca unse şi precum pe funie, spunând că el şi partidul său nu văd cu ochi buni relaţia Ponta-Băsescu. Temperatura politcă e în creştere. Sesiunea parlamentară bate la uşă. Se vede treaba că, întorşi din ţările mai răcoroase, politicienii au ieşit la încălzire. E greu de spus cum va fi sezonul rece în casele românilor, dar toamna politică se anunţă fierbinte.

 

Duminică: Fiindcă e criză iar economiile marilor puteri trebuie şi ele să producă ceva se pune la cale un nou război. La fel ca şi în cazul Irakului, Siria este acuzată că a folosit armament chimic în războiul intern. Chiar dacă nu e prea clar dacă armata sau rebelii sunt de vină, Franţa şi Israelul sunt gata să îşi arunce trupele în luptă. Americanii se mai codesc încă, însă doar de formă. Mâine, poimâine se pune de un nou război. Pariem că, până la urmă, facem hopa şi noi?!

Cetăţeanul surmenat