Scurt pe doi din colţul hărţii
Marţi: N-am amintit mai sus de prima zi de lucru a Parlamentului, din ultima sa sesiune, anterioară alegerilor, fiindcă acele ore n-ar trebui plătite aleşilor. O zi întreagă s-au certat pe nişte funcţii de conducere care, în afară de dreptul de a avea secretară şi birou personal, nu înseamnă mai nimic. Cea mai complicată situaţie a fost la Senat unde, în absenţa preşedintelui acestei Camere, ex-interimarul Crin Antonescu, lucrurile s-au mişcat foarte anevoios. Bine că, în cele din urmă, colo pe miercuri pe joi, şi-a făcut apariţia şi mult aşteptata starletă a politicii româneşti. Unii zic că preşedintele PNL şi-ar fi prelungit vacanţa cu câteva zile, alţii au scos-o, nu ştim de unde, că Antonescu ar fi grav bolnav şi s-ar fi căutat la doftori de prin străinătate. E greu de înţeles la ce bune atâtea speculaţii când lucrurile sunt cât se poate de clare. A adormit omu'!
Miercuri: O zi istorică pentru România. După ce a scăpat ca prin minune dintr-o tamponare uşoară, fragila ministră a Învăţământului, cunoscută pe vremuri sub numele Abramburica, s-a ales cu o revelaţie în loc de luxaţie. Aşa s-a născut Bacu' pentru proşti. Dacă revelaţia va trece şi de parlamentari, care ar face orice ca masele mari de tineri electori să nu mai simtă ruşinea de a nu fi învăţat, de la anul viitor vom avea două tipuri de bacalaureaţi, ăia normali şi... tâmpiţii. După cum arată rezultatele din ultimii ani va fi o buluceală la Bacalaureatul Profesional, să te tot ţii! În curând, aceaşi doamnă de marţipan a învăţământului românesc care, anul trecut, voia să-i bage la facultate pe toţi repetenţii, va constata că numărul aspiranţilor la statutul de student se va înjumătăţi. De dragul proştilor o să punem la pământ şi unica industrie care mai mergea în România, fabricile de diplome...
Joi: Pentru prima oară USL pare să aibă cu adevărat probleme. Cum ştim asta? Iritat că PSD se întreabă, cu mintea românului cea de pe urmă, cine e vinovat pentru povestea cu suspendarea lui Băsescu, Antonescu ridică tonul la ziarişti. Aşa le trebuie dacă l-au trezit din somn! Pesediştii nemulţumiţi dau vina pe preşedintele PNL şi pe nerăbdarea acestuia de a se caza, fie şi pentru numai câteva zile, la Cotroceni. Nervoşi, liberalii cer să nu li se pună în cârcă toată povestea. Situaţia seamănă izbitor cu poanta bancului ăla care zice că: „Ba, di-vină suntem amândoi". În cele din urmă, preşedintele Traian Băsescu încheie ziua trimiţând o scrisoare de mulţumire liderilor europeni pentru că au sprijinit instituţiile statului. Iar instituţiile au început să producă dosare penale.
Vineri: Liviu Dragnea a intrat primul în posesia unui astfel de dosar penal. Cum şeful de campanie al USL a fost chemat la DNA şi pus sub acuzare pentru constituirea unui grup infracţional care şi-a propus influenţarea rezultatului de la referendum, PSD şi PNL au realizat că nu-i de glumă şi au făcut, repede, zid în jurul tovarăşului lor. Fiindcă ar fi organizat turismul electoral ori votarea şi numărătoarea în fals, Dragnea riscă 15 ani de puşcărie. USL zice că „influenţarea alegătorilor" face parte din firescul oricărei campanii electorale. Mai mult, Crin Antonescu anunţă că Parlamentul va constitui „o comisie de cercetare a abuzurilor" săvârşite de DNA în anchetele legate de referendum. Punem pariu că nimeni nu îi va cerceta şi pe cei care urlau ca din gură de şarpe că în România are loc o „lovitură de stat"?
Sâmbătă: Nu putem să ne apropiem de concluzii fără a evoca discursul ţinut de premierul nostru cu prilejul aniversării a 10 ani de la înfiinţarea Camerei de Comerţ Româno-Germane. Primit cu câteva huiduieli de către un invitat şi poftit să ia cuvântul cu apelativul „doctor Victor Viorel Ponta", şeful Guvernului a încercat să dreagă busuiocul spunându-le nemţilor că atâta vreme cât înţelege că a mai şi greşit şi-ar mai acorda o şansă. Momentul de smerenie nu a durat mult. Imediat le-a reamintit celor prezenţi şi despre nefericita declaraţie în care i-a transmis doamnei Merkel că ea „nu votează în România". Oare de ce trebuie noi să fim papagalii unui continent cu climă temperată?
Duminică: Ca să încheiem, totuşi, cu un gând bun aduncem în atenţia domniilor voastre rezultatele unui sondaj de opinie care confirmă faptul că românii sunt, cum se spune: „frumoşi, deştepţi şi... devreme acasă". 80% dintre cei chestionaţi s-au declarat foarte mulţumiţi de aspectul lor fizic, punctul forte al celor mai mulţi dintre români fiind corpul. Aşadar, acum e momentul, până se mai poate, să sfârâie grătarele, să se frapeze bericile, să punem pe burtică ca să nu ne prindă sezonul rece cu vreo depresie pricinuită de cine ştie ce gânduri negre care ne-ar putea afecta respectul faţă de noi înşine. N-ar fi păcat?
Cetăţeanul surmenat
Comentarii
Nu există nici un comentariu.