Uite că tânăra generaţie a PSD joacă în ham, cum se spune. Mihai Sturzu, preşedintele organizaţiei junilor pesedişti, a declarat că alegerea lui Dragnea s-a făcut ca pe vremea comuniştilor.

„Ce mai freamăt, ce mai vuiet". Să fie acesta momentul unei schimbări reale? Aş! Ca urmare a declaraţiilor sale, liderul tinerilor din PSD n-a fost primit nici măcar în sediul partidului, cu ocazia primei şedinţe a noii conduceri. Să stea p'afară cârlanii, să mai înveţe maniere! * Na, că, „după lupte seculare", Legea votului prin corespondenţă a trecut de Senat. Încă puţin până va fi adoptată şi la Cameră. Timp berechet ca politicienii să se deprindă cu fraudarea ei... prin corespondenţă! * Dan Mihalache, şeful cancelariei prezidenţiale, strategul domnului Iohannis, a fost surprins, într-o postură absolut nepotrivită. Se întâmpla în pauza dintre două runde de convorbiri oficiale, desfăşurate astă vară, la Belgrad, când Mihalache a adormit pur şi simplu la masa oficială, lăbărţându-şi fizicul demn de un mare om de stat, dar şi mai demn de un mare mercenar politic, peste fotoliul în care se afla. Că l-a furat somnul, că s-a întins doar o clipă, ca să îşi mai dezmorţească oasele, că a fost „vânat", cum zice însuşi consilierul preşedintelui, chiar nu contează. Cert este că ipostaza era atât de nepotrivită încât imaginea a făcut înconjurul planetei. N-ar fi de dorit, oare, ca, la angajare, demnitarii să dea un examen de bune maniere? Aşa s-ar mai primeni imaginea României în lume şi, bonus!, clasa politică. * Altă veste tare, despre Mălaimare! Cunoscutul actor, care poartă prenumele de Mihai, s-a înscris şi el în UNPR. În ceea ce-l priveşte, putem nota şi consistentul stagiu politic anterior, efectuat în PSD, partid în numele căruia a ajuns chiar deputat. Una peste alta, ar mai trebui spus că, în urma acestei campanii a „trădărilor de toamnă", UNPR are toate şansele ca, din partidul coloneilor, să devină forţa politică intitulată „Cascadorii râsului". Să mai zicem, doar aşa în treacăt, că Mihai Mălaimare este patron de teatru, instituţie pe care a calificat-o ca fiind „de interes public", şi care astfel, la rândul ei, se poate califica pentru oarece firfirei de la bugetul Capitalei, al cărei primar interimar e şi el uneperist. * Elena Udrea, pentru a doua oară în faţa arestării. DNA i-a mai deschis fostei muze prezidenţiale un dosar în care o acuză de trafic de influenţă şi spălare de bani. Faptele ar fi fost săvârşite pe când ex-blonda de la Cotroceni cumula, cu statut de interimar, funcţile de ministru la Economie şi Dezvoltare. Ce i s-au mai dezvoltat afacerile, imediat ce a intrat în „economia" băieţilor deştepţi! Deocamdată, după ce, îngrozită de ideea reîntoarcerii la „beciul domnesc", Elena Udrea a dat de înţeles că milioanele tocmite mergeau la PDL, deputaţii din Comisia Juridică au zis că, de data asta, colega lor nu ar trebui arestată. Şi uite aşa, s-ar putea ca ea să rateze intrarea în „colecţia de toamnă - iarnă" a DNA, după cum se exprima însăşi fosta prezidenţiabilă. Nu e nimic. Cu atâtea dosare, are toate şansele să prindă colecţia de zeghe, primăvară - vară, de la Târgşor. * „După 20 de ani...", celebrul, celebrisssimul, Csibi Barna a fost trimis în judecată! Extremistul maghiar cu buletin de România este acuzat de agitaţie fascistă şi şovină. La cât de vioi s-au mişcat „organele" în cazul acesta, să nu ne mirăm dacă, într-o bună zi, unii ca Csibi fură România şi vor trece ani până când cineva se va gândi s-o ceară înapoi. * Băsescu ar putea candida la preşedinţia PMP. Sigur, acum nu are încotro. Dacă pe Elena o paşte iarăşi arestul, doar n-o să rămână tocmai „singurul partid de opoziţie" fără conducător?! * Înc'o veste mare, moşu' Iliescu e pus sub acuzare! Fostul preşedinte şi ciracii săi, aflaţi la conducerea ţării în iunie 1990, trebuie să dea seama pentru victimele şi dezordinile „Mineriadei". Au trecut 25 de ani de atunci! Ce vă spuneam eu despre vioiciunea „organelor"? * Deci, Iliescu, Roman, Stănculescu, Voican Voiculescu şi alţii ca ei, adică în funcţii mari la acea vreme, sunt chemaţi să răspundă pentru „infracţiuni contra umanităţii". Hai să facem pariu că, la fel cum - taman zilele astea - a fost trântit „Dosarul Revoluţiei", unde unele fapte „nu au existat şi altele s-au prescris", nici din gogoaşa asta n-o să se înfrupte nimeni. Nu l-aţi văzut pe Cosma cât de relaxat juca pe la televiziuni, cu noua şi tânăra sa achiziţie alături? Pe lângă faptul că dorm în robe, „organele" noastre mai şi visează! Ce? Că au puterea de-al lega pe Iliescu. * De Vasile Şalaru, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, nu s-a prea auzit până acum. Aşa că omul, convins de calităţile sale, iată, pe nedrept, trecute cu vederea, s-a trezit vorbind. Într-o conferinţă de presă, Şalaru le-a sfătuit pe eleve să „scoată pieptu'n faţă, fundul înapoi, să leşine băieţii". Asta da Educaţie! E drept că, a doua zi, de voie, de nevoie, Vasile Şalaru şi-a dat demisia. Însă e la fel de adevărat că tot el a comentat, cic-ar fi fost „reinterpretat". Te pomeneşti că are, deja, pretenţia să treacă drept clasic!? * Scurt despre rectificarea bugetară. S-au luat, de la Transporturi, 1,7 miliarde! Nu c'ar fi vreo noutate, dar pe aicea autostrada e ceva... ce nu se poate. * Deputatul PSD Marius Manolache şi-a angajat consilier parlamentar tocmai din Bamboo. Pentru cei ce nu ştiu, Bamboo nu e oarece ţară exotică, ci ăl mai de fiţe club din Bucureşti. Dincolo de faptul că ar fi specialistă în limbi „străine", domnişoara Ornella este, se spune, o bună dansatoare. În ceea ce-l priveşte pe deputat, acesta se jură că fotografia ataşată la CV n-a jucat niciun rol în semnarea contractului de muncă. Poate că nici în rezilierea lui... Fiindcă, după mai puţin de o jumătate de zi în care a muncit la Parlament, fătuca a fost dată afară. A comis imprudenţa de a se lăuda public că, de acum înainte, cu legitimaţia de serviciu atârnată de retrovizoarea maşinii, nu o vor mai lua la întrebări poliţiştii de la circulaţie. Ideea asta să se fi născut, oare, în căpşorul ei mic şi blond? De de unde! Ştim toţi că aşa stau lucrurile. Ea a fost pedepsită pentru „divulgarea unor secrete de serviciu". * Lasă, că nici alte dame, cu ştate vechi şi poziţii mari în politica noastră, nu sunt mai breze. De pildă, Andreea Paul Vass a declarat recent că, pentru a nu pierde o zi de muncă, a planificat şi dus la bun sfârşit naşterea fetiţei ei într-o zi de sâmbătă. Fiindcă s-a aflat că, în realitate, odorul familiei a venit pe lume într-o zi de luni, mama, ca orice mamă iubitoare, a declarat că nu contează când s-a născut fiica ei, în context, puterea exemplului fiind cea care trebuia reţinută. Asta am şi făcut! Nu că n-am fi ştiut până acum că politicienii mint. * Un tânăr poliţist, care însoţea coloana ne-oficială a ministrului Gabriel Oprea, a murit, după ce motocicleta lui s-a prăbuşit într-o groapă nesemnalizată din Bucureşti. Fiindcă legea spune, negru pe alb, cine sunt demnitarii care au dreptul la alai şi şeful Internelor nu se află pe lista asta scurtă, e clar că un om ar mai fi încă în viaţă, dacă generalul n-ar fi atât de avid de putere şi mărire. Dar nu cumva să-i treacă prin cap cuiva că Oprea s-ar fi gândit, fie şi pentru o clipă, să demisioneze! Având alături un exemplu strălucitor, cel al lui Victor Ponta, nu poate taman el să pară mai... prost! Şi, în plus, doctrina „interesului naţional" impune şi acest sacrificiu. *

Cetăţeanul surmenat