Luni: Săptămâna a început în forţă, cu cosultări politice la Palatul Cotroceni. În ciuda tuturor aşteptărilor, chiar ale propriilor sale afirmaţii, preşedintele Traian Băsescu a înghiţit hapul cel amar şi l-a desemnat pe Victor Ponta să formeze noul guvern. Nici nu avea pe cine. Pedeliştii nu aveau nicio propunere şi, la drept vorbind, judecând după scorul înregistrat în alegeri, nici nu aveau de ce. Numa' MRU a dat pentru o clipă impresia că s-ar cere iar la comanda executivului. Însă, probabil că aşa cum l-a adus la putere, preşedintele l-a şi trimis înapoi în camera cu jucării, aia de i se mai zice şi Parlament.

Marţi: Meciul săptămânii i-a avut drept protagonişti pe cei de la UDMR. Oastea lui Hunor a fost la guvernare, vorba cântecului, "de sâmbătă până luni". Pe marţi USL s-a lămurit, guvernează fără UDMR. Apoi, să te ţii şucăr pe ştabii singurului partid care nu suportă privaţiunile opoziţiei! Dacă, până mai ieri, programul USL era bun, european etc. Drintr-odată, nici echipa Ponta, nici proiectele ei n-au mai fost la nivelul aşteptărilor udemeriste. Se vede treaba că, dacă la noi politica se face pentru ciolan, la ei miza este ciosvârta de sub şa şi, pentru o digestie corespunzătoare, ca bucăţica să fie fragedă, e musai ca ei să se afle pururi călare. Nu-i vorbă că şi noi avem vocaţie de trădători. Nu toţi, numai politicienii. Crin Antonescu a recunoscut că, înainte de alegeri, a dat în scris să ia şi UDMR-ul la guvernare. Acum s-a răzgândit. Ce dacă? La valoarea USL îşi permite orişice!

Miercuri: Comisia de la Veneţia, un soi de Curte de Apel cu faţă nevăzută, a aşteptat să treacă alegerile ca să ne spună că "evenimentele" din vară n-au trecut examenul de constituţionalitate, legitimitate şi democraţie al Europei. Cică felul şi viteza în care s-au petrecut: schimbarea avocatului poporului, a preşedinţilor celor două camere parlamentare, suspendarea preşedintelui şi modificarea unor legi ce priveau referendumul arată "lipsa de respect a reprezentanţilor unor instituţii de stat, faţă de alte instituţii". Ei da, bine că v-aţi trezit! Între timp, ăia ca nu ştiu ce-i respectul nici faţă de ei înşişi au câştigat alegerile. Şi, dacă îi mai supără mult coana Europa, îi şi zic câteva, aşa ca de pe la noi... Ia să ne mai lase în pace Comisia!

Joi: Iaca s-au limpezit lucrurile şi cu vestita "Pace de la Cotroceni". După vreo săptămână, au recunoscut că s-au întâlnit, la ceas de seară, foarte discret, preşedintele Băsescu şi omologii săi politici, Ponta şi Antonescu. Pe fondul unui mârâit dezaprobator, care se auza constant dinspre fotoliul ocupat de preşedintele PNL, Traian Băsescu şi Victor Ponta s-au înţeles că s-ar putea înţelege. În anumite condiţii. Astea au fost prinse într-un acord de coabitare care îi obligă pe cei doi să se consulte în problemele importante pentru ţară, dar mai ales să îşi vorbească frumos şi să renunţe la trimiterile reciproc-comparative cu reprezentanţi ai regnului animal. A fost nevoie de aproape un an ca mai marii acestei ţări, minus Antonescu, să afle că în politică există un cod de conduită şi că cei 7 ani de acasă sunt esenţiali chiar şi atunci când te afli la putere sau mai ales atunci! Acu' mai rămâne să se ţină de ceea ce au învăţat.

Vineri: Formarea guvernului rămâne pe mâine, pentru astăzi s-a anunţat sfârşitul lumii! Şi, dacă tot s-a ales deputat, Gigi Becali e cel mai în măsură să ne spună cum stăm în chestiunea apocalipsei. Parlamentarul liberal ştie precis că sfârşitul lumii vine peste 100 de ani, fix! Se va întâmpla atunci "când vom vedea bărbaţi ţinându-se de mână" şi din cauză că omenirea a folosit "spre moarte şi nenorociri energiile date de Dumnezeu". Hai să lăsăm de o parte faptul că Sfântu' Jiji e coleg de alianţă şi de Cameră cu un homosexual declarat. Să constatăm doar că patronul Stelei e el însuşi o energie divină. Acum vrea, nici mai mult nici mai puţin, decât poziţia lui Crin! Atunci va fi cu adevărat sfârşitul lumii, când o să ajungă Becali preşedintele PNL.

Sâmbătă: De aseară avem Guvern. Cum s-ar zice "Avem papă!", da' nu prea mai avem papa... Una peste alta, Victor Ponta şi-a făcut o echipă de 26 de oameni, faţă de 18 câţi erau înainte. Asta în condiţiile în care un vicepremier şi vreo trei miniştri fără portofolii nu prea ştiu nici ei ce treabă vor avea prin Executiv. Au dres-o aşa ca PNL şi PSD să îşi împartă puterea la fix. Că, spun sursele, negocierile n-au fost deloc fraterne e altă socoteală. Mai ieri, era gata, gata, să se rupă USL-ul fiindcă liberalilor li s-a părut că pesediştii au furat din ciolan şi vor să-l ducă la ei acasă. Ba mai mult, cică Ponta se afla în flirturi discrete cu PPDD şi UDMR pentru ca, la o adică, să îşi poată salva guvernarea. Totul este bine când se termină cu bine! Munca de abia de acum începe...

Duminică: Cum, necum, lucrurile par puse la punct. Cel puţin provizoriu. Da' ce-i etern pe lumea asta? Aşa că a cam venit vremea să nu ne mai batem capul cu ei şi, cel puţin pentru câteva zile, să ne gândim mai mult la noi înşine. Azi e ziua de Ajun, mâine e Sfântul Crăciun! Să ne dea Dumnezeu sănătate că de restul, ce se dă şi ce se ia, o să se ocupe şi de aici înainte Guvernul. Şi vorba aia românească: "Ce-i în casă să trăiască, ce-i afară să sporească!". Să aveţi Sărbători Fericite!