Scurt pe doi din colţul hărţii
Politicienii spun, mereu, lucruri trăsnite! Cică, la toamnă, Băsescu se va înscrie, „probabil", în PMP. De ce probabil? Are alte opţiuni: PNL, PSD, ALDE, etc.? Să fim serioşi, că noi nu facem politică. Gurile rele spun că, dacă Elena Udrea ar fi rămas în arest la domiciliu, chestia asta s-ar fi întâmplat mai repede. Avea şi fostul preşedinte un motiv serios să se ducă la „sediu". Până una alta, n-ar fi rău ca Băsescu să se grăbească. Nu cumva să constate că nu mai are unde să se înscrie... * Având mintea odihnită, datorită unei prea îndelungate vacanţe, un grup de parlamentari a depus o iniţiativă legislativă care dă posibilitatea aleşilor locali dar penali, condamnaţi cu suspendare, să îşi ducă mai departe mandatul. Cum ar veni, ai furat, bravo!, vezi-ţi de treabă! Poţi înţelege panica partidelor, ameninţate să rămână fără cadre în libertate, dar acest argument pare, totuşi, insuficient. Până una alta, riscăm ca, înainte de a deveni o „republică a procurorilor", să ne trezim într-o dictatură a infractorilor. * Ca să nu îşi strice parlamentarii vacanţa de tot şi ca stăpânii cei mari să îşi încheie socotelile aparent onorabil, noul Cod Fiscal a fost bătut în cuie la cel mai înalt nivel, între Palate. Restul a fost pantomimă politică, fiecare partid încercând să îşi împingă oala deasupra focului. Consecinţele, bune sau rele, le vom suporta noi. * În contextul acestor discuţii economice a fost reiterată ideea că premierul Ponta ar fi un „tehnocrat". Te pomeneşti că are şi un doctorat în economie, pe care îl ţine pitit pe undeva pe la Sorbona, de teamă să nu afle opoziţia că şi la ăsta a copiat. Oare chiar a căpiat? * Unii liberali zic că ar putea fi chiar de acord cu noua patalama pe care şi-a arogat-o premierul, cu condiţia să îşi zică „tehnoc-ă-rat". Dar nu stăpânesc ei tehnica aia... * Vâlvă mare, mare! La Giurgiu un ex-pesedist va fi candidatul PNL pentru funcţia de primar. USL-u' n-o murit, numa' un pic s-o feştelit. Şi, ca încă o dovadă că este aşa, iată că liberalii sunt gata să-i primească înapoi în partid pe primarii trecuţi la PSD, când cu celebra ordonanţă a traseiştilor. Că, până la urmă, e tot una... * Celălalt tehnocrat al ţării, ministrul Teodorovici, spune că, la sfârşitul anului, ar putea fi luată în discuţie tema impozitării averilor bisericeşti. „După buget, coane Fănică", se va pune bir şi pe cutia milei. Aşteptăm şi taxa pe infinitul silei. * Ca să acopere financiar „pomenile" lui Ponta, ministrul Justiţiei s-a gândit şi el la ceva, să legalizeze atenţiile primite de medici. Deci, mita va putea fi încasată, cu condiţia - obligatorie - de a fi declarată. Dar, iată că un grup de medici a luat poziţie publică împotriva „Legii mitei". Ei consideră această practică drept „degradantă". Degeaba, realitatea arată că, oricât ar fi de umilitoare, ea e practicată şi încă la scară foarte, foarte, mare. * Şi totuşi, miracolul românesc există. Suntem ţara unde poţi deveni milionar, în euro, chiar de la locul de muncă. De pildă, anul trecut, un director de la Transgaz, a încasat - doar premii - în valoare de peste 700.000 de euro! * „Tehnocratul" Ponta a spart cutia milei şi, din ea, hopa, Pandora! Dacă s-a promis mărirea salariilor cadrelor medicale, acum vor şi profesorii, vor şi poliţiştii... despre politicieni ce să mai vorbim, ei vor totdeauna ceva. N-ar fi mai simplu ca, în nesfârşita sa bunătate, premierul să dea o lege prin care să mărească veniturile la toţi românii? Dar să-i adauge, musai, o anexă prin care să oblige viitorul guvern să facă ce-o şti să scape ţara de faliment. * După vodevilul cu retragerea calităţilor nobiliare deţinute de ex-principele Nicolae, altă dandana încoronată. Lui Cioabă jr. i s-a retras coroana de rege internaţional al romilor. Culmea ironiei şi a măscăriei e că regele descoronat a declarat că aşa ceva nu se poate întâmpla, deoarece „mandatul" său voievodal expiră peste trei ani! Deci, şi regii şomează, nu-i aşa? * Mai pe la toamnă, când, după ce se va fi săturat cu ciorba de ştevie, poporul cugetător va trece la faza anesteziei cu tulburel, spre ţară vor începe să curgă tone de gunoaie, de toate felurile şi din toate colţurile continentului. Dacă fetele noastre îşi vând puritatea în lume, cum, probabil, ar spune ex-ministrul Rus, Guvernul poate să vândă şi el o părticică din curăţenia ţării care şi aşa lasă mult de dorit, că are mare nevoie de bani. Acum vreo 25 de ani, la aflarea unei asemenea veşti, toată suflarea naţiei ar fi sărit în sus, strigând că: „Nu suntem groapa de gunoi a Europei!". Acum suntem. Mai rău e că ne-am învăţat şi cu asta. *
Cetăţeanul surmenat
Comentarii
Nu există nici un comentariu.