La sfârşit de săptămână, în plin sezon de vacanţă, sfidând canicula, generalul Oprea atacă în forţă şi anexează PP-DD. Aflat în „surgiun", domnu' Dan nici nu ripostează. Pierde tot, partid, televiziune... Deci, fenomenul OTV a dispărut. Ce ironie! De el au profitat atâţia, mai puţin DD, care trage scurta.

* După ce s-au cam încurcat în poziţii faţă de noul Cod Fiscal, liberalii se scot magistral. PNL zice că „numai un nou guvern ar putea să-l aplice". Adică, bun, rău, cum o fi, să vină ei să pună în practică codul lui Ponta?! Noroc că taxa de ridicol nu există încă. * Cu ocazia unei noi vizite la tribunal, Alina Bica a declarat că a reuşit să îşi găsească un loc de muncă. Prietena ei, Elena Udrea, nu. În schimb, ea are un nou iubit. Poate că ideea încadrării e mai bună. Condamnarea la locul de muncă există încă, la domiciliu sau pe litoral nu s-a mai văzut. * Radu Zlati, deputat PNL, propune suspendarea examenelor de bacalaureat. Până când? Poate până când cineva drag domniei sale ajunge în anul doi de facultate? * Rusia revendică un milion de kilometri pătraţi din zona arctică. Vor gheaţă pentru vodcă sau simt nevoia ca, după atâta campanie agresivă, să pună şi ei măcar atât pe lângă vechea hartă? * Să nu-i pizmuim pe politicieni! S-ar părea că sunt mai săraci decât mulţi dintre noi. PSD are datorii de 7 milioane de euro. Nici PNL nu stă mai bine. Are de dat înapoi aproape 6 milioane. Ciudat cum, în vreme ce partidele lor au ajuns de-a dreptul falite, politicienii, totuşi, prosperă! Dacă nu pot să-şi gospodărească „firma", crede cineva că vor putea chivernisi o ţară? Concluzia nu poate fi decât una, politica românească e falimentară. * Şi, cum vă spuneam, cea mai contraproductivă clasă politică, vrea cele mai mari salarii! E cam ca şi când angajaţii unei firme care a pus lacătul ar pretinde măriri de salariu, plătite pentru încă cel puţin un an. * Un studiu, dat recent publicităţii, arată că în România există o uriaşă discrepanţă între salariile „elitei" şi cele ale cetăţenilor de rând. Imaginea realizată de specialişti arată clar că, cu cât o ţară merge mai prost, cu atât salariile politicienilor sunt mai mari. Dacă ar munci, fără de plată, până la redresarea ţării, ar mai fi poate o speranţă... * Tot despre muncă şi tot despre parlamentari. În primele 5 luni ale lui 2015 au lucrat 39 de zile. Adică, două luni. Şi vor salarii mai mari! Cum ne-am putea face toţi parlamentari? * Şi, fiindcă după atâta muncă, trebuie să se mai dezmorţească şi domniile lor, Bucureştiul va găzdui, în septembrie, turnelul de fotbal interparlamentar. La asemenea efort, ar fi absolut normal ca, indiferent de performanţe, măcar membrii lotului Camerei şi Senatului să încaseze, suplimentar, nişte prime de joc. * Bursa guvernelor moi. De căldură. * Cum risca să nu îşi mai amintească nimeni de el, Mircea Geoană revine spectaculos în arena, acum pustie pe motiv de caniculă, a vieţii politice. Soţul marii sale iubiri anunţă că Victor Ponta va pierde portofoliul de premier. Până în toamnă, puterea urmează să fie luată de un guvern minoritar, cu susţinere parlamentară. Poate unul condus chiar de el şi susţinut de partidul său care nu există! * Şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, zice că n-ar fi rău dacă Guvernul Ponta ar lua o pauză. Poate, la fel ca şi Oprea, să descopere şi el, la un moment dat, că „interesul naţional" impune ca UNPR şi UDMR să schimbe corabia. * Apropo de corăbii. Şi Băsescu anunţă căderea Guvernului Ponta. Tot până la toamnă. Doar că fostul preşedinte nu spune cine vine la „bucate". Ei, de când nu-l mai caută „serviciile", nici el nu le mai ştie pe toate! * Şi, fiindcă situaţia e aşa cum e, Ponta se dă în bărci. Aflat în vacanţă, premierul României s-a îmbarcat pe cea mai mare navă de croazieră din lume, navigând prin mările calde ale Caraibelor. Ori că, prevăzător din fire, Victor Viorel ţine să îşi însuşească tehnici elementare de supravieţuire în caz de naufragiu (politic) ori că şi-ar dori şi el să fie ca şi Traian, măcar o dată-n viaţă, chiar şi cu prilejul unui carnaval. * Vadim l-a dat în gât pe Băsescu, acuzându-l că şi-a însuşit cele 9 sau 12 milioane de dolari plătiţi, chipurile, pentru răscumpărarea jurnaliştilor români răpiţi în Irak. Tribunul e un adevărat model de civism. Aproape rămas el însuşi pe drumuri, moare de grija altuia... Partea bună e că, dacă ar fi, încă o dată, condamnat pentru calomnie, nu mai are nimic de pierdut. * Ca la noi, la nimenea. O firmă de construcţii, angajată să demoleze un cămin de nefamilişti din Giurgiu, a „atacat" blocul greşit. Noroc că nu au fost victime. Până să se dumirească meşterii, jumătate din clădire era deja la pământ. Dacă administraţia ar fi apelat la serviciile unei firme de demolări, lucrurile s-ar fi putut întâmpla la fel, dar, sigur, treaba nu era făcută doar pe jumătate. * Gheorghe Nichita, fostul primar al Iaşilor, cel care a pus poliţia locală să afle cât de des şi din cauza cui scârţâie patul amantei sale, a fost reales în funcţia de preşedinte al filialei PSD! E clar, tovarăşii săi de partid ori sunt tâmpiţi ori sunt atât de săriţi de pe fix încât privesc cu nemărginită admiraţie faptele colegului lor. * Cică ANAF-ului i s-a pus pata pe manelişti. Ar urma controale masive pe la casele lăutarilor care „afişează" o avere mai mare decât cea declarată. Nu e prima tentativă, doar că, până acum, rezultatele nu s-au prea văzut. Te pomeneşti că portăreii fiscului sunt mari iubitori ai genului şi, în nesfârşita lor dragoste pentru artă, acceptă „compensarea în natură". Oooo, viaţa mea! *

Cetăţeanul surmenant