Curtea de Apel Cluj a respins, ieri, ca inadmisibile recursurile făcute împotriva arestării preventive de doi reprezentanţi ai Trustului Gazeta cercetaţi, alături de alte persoane, pentru şantaj şi asociere la un grup infracţional, astfel că ei rămân în arest. În aceste condiţii, Liviu Man, preşedintele Trustului Gazeta, Aurel Mureşan, director executiv la "Bună Ziua, Ardeal" şi Ioan Oţel, director de investigaţii, rămân în arest. Nouă persoane cercetate în dosarul Gazeta au fost trimise în judecată pentru şantaj calificat şi constituire sau asociere la un grup infracţional. Procurorii DIICOT au finalizat rechizitoriul în cazul acestora, iar dosarul a fost înaintat Tribunalului Cluj, care judecă această cauză. Din cele nouă persoane trimise în judecată, şase au fost în arest, respectiv Dan Pârcălab, directorul general al Gazetei de Maramureş, Aurelian Grama, redactorul şef al "Bună Ziua, Ardeal", Liviu Man, preşedintele trustului Gazeta, Ioan Oţel, directorul de investigaţii de la Gazeta de Cluj, Dorel Vidican, directorul executiv al Gazetei de Cluj, şi Aurel Mureşan, directorul executiv al trustului. Trei membri ai Trustului Gazeta au fost puşi în libertate, la începutul lunii februarie, în baza unei decizii a Curţii de Apel Cluj, părăsind penitenciarul. Cei trei nu au voie să dea declaraţii presei şi au interdicţie de a părăsi ţara. Potrivit deciziei instanţei, Dan Pârcălab, Dorel Vidican şi Aurelian Grama vor fi cercetaţi în stare de libertate.