Din nou s-a creat un iureş mediatic, odată cu ameninţarea pensiilor militarilor. Nu zice nimeni că trebuie să ne năpustim cu o ură de clasă unii împotriva altora, dar nici nu e normal ca în toată această criză să auzim doar jelaniile băieţilor organizaţi. Cum e puţin scormonit un sistem, gen poliţie, armată, magistraţi, cum se produce un cor de maimuţe plângătoare.

Deci tot cei cu putere suferă din pricina crizei, asta e ca şi drama Mioarei Roman, o altă mare năpăstuită a sorţii, că va fi dată afară din casă, şi care avea alocată pentru problema ei o emisiune întreagă. Grav e că toată această perioada de criză a împărţit românii în două categorii, cei care o duceau greu înainte şi care o duc şi mai greu acum, şi cei care o duceau foarte bine înainte şi care acum o duc doar bine, iar pentru asta urlă toată ziua pe micile ecrane. Revenim la militari, normal că dacă n-au pierit în ultimele decenii, în marile războaie în care a fost angrenată România, ei merită să trăiască, dar asta nu înseamnă că ei trebuie să trăiască bine şi foarte bine, în orice situaţie, iar restul să aibă doar dreptul să bată din buze. România a rămas un stat centralizat comunist, încremenit, lipsit de societate civilă, de mici şi medii întreprinzători, în care dacă nu faci parte dintr-o castă bugetară superioară eşti automat sortit pieirii. O ţară plină de generali în care doar cei atinşi în privilegiile lor au dreptul la cuvânt şi revoltă. În plus, la această oră România e o ţară îmbătrânită, în care în afară de pensii nu mai există altă problemă. În timpul ăsta nu bagă nimeni de seamă că se mai duce dracului încă o generaţie de tineri, care pe afară, care împuşcând francul prin ţară, iar noi avem tot timpul probleme cu vechile structuri, sisteme şi generaţii. Cea mai distrusă generaţie tânără e cea de după 1990, care a trebuit să asiste la cearta politică sterilă dintre foşti comunişti şi falşi disidenţi, la marile furturi ale băieţilor din fostul sistem, prelungiţi în structurile de după 1990. Aceştia au rezolvat România pe decenii. Tot ei suferă atunci când pierd temporar puterea, şi-i putem auzi urlând ca din gură de şarpe pe la TV. În rest, mesajul pentru muritorii de doi lei: emigraţi unde vedeţi cu ochii şi dacă se poate să trimiteţi bani în România. Marea greşeală a celor plecaţi din ţară a fost că au ţinut bugetul ţării, ani de-a rândul, trimiţând bani pentru familiile lor, după ce au primit un şut în fund de la statul român. Trebuia să-şi ducă treptat şi familiile cu ei într-o strămutare totală. Ar fi fost o palmă binemeritată dată acestui stat ticălos, corupt la toate nivelurile sale, de către toate partidele. Nimeni nu vorbeşte decât la modul general de viitor, trecutul are forme concrete de prezenţă. România a ajuns un soi de azil pentru bătrâni, nu mai are nimic viu în ea. În loc să scurtăm perioada de pensionare lăsând astfel locul tinerilor pentru a întineri instituţiile, la noi se măreşte vârsta de pensionare, în felul ăsta scutindu-i şi pe aceştia de-o pensie prea lungă, având în vedere speranţa de viaţă din România. În rest, ţara  toată e plină de gropi şi de ţevi vechi, gata să crape. Ca un stat sud american, care are toată putreziciunea corupţiei, dar mai puţin pofta de viaţă. Măcar ăia dansează, românii sunt ca nişte "jucării stricate". Mai sunt unii care-n neaoşismul lor suferă convertiri religioase şi trec la neoprotestanţi, una din puţinele categorii care prosperă şi-n vreme de criză.  În rest, putem da anunţ la rubrica de mică publicitate: ţară, pierdut timpul de douăzeci de ani, găsitorului, mare recompensă.