Scriu cele de mai jos, impresionat fiind de inventivitatea şi modul de abordare a unei acţiuni tehnice de un „dac" fără carte al zilelor noastre, om care a crescut şi trăieşte în codru după legile lui. Însă din vârful muntelui stâncos nu poate stoarce apă. Lupta lui şi a înaintaşilor lui a fost aprigă pentru existenţa privind asigurarea apei, adusă până acum din vale cu sacaua tractată de doi boi pe drumul stâncos care şerpuieşte pe "Dealul mare" din Valea Poienii de Fâşca până în vârf unde îşi are cocoţată casa moştenită din străbuni. Printr-o muncă asiduă cinstită şi onestă, omul nostru a acumulat niţică avere, deţinând astăzi vreo 300 de oi, apoi 70-80 de porci crescuţi în aşa numitul sistem "zoo-pastoral" prin păduri unde cele 7-8 scroafe matcă se încrucişează cu vierul sălbatic care dau metişi cu însuşiri dominante de sălbatic, 8-10 bovine din care matcă 4-5 vaci cu lapte. Veniturile din acestea i-au permis să cumpere în jurul casei peste 30 de jugăre de pământ stâncos şi sărac în care nu se pot introduce tehnică modernă de mecanizare şi plante productive ameliorate genetic, deoarece panta este aşa de mare încât nu se poate lucra pământul decât în mod rudimentar cu plugul reversibil tractat de animale pe aceeaşi brazdă cu răsturnarea brazdei spre vale. Pământul de aici este sărac şi neroditor, aici se cultivă doar câteva plante, printre care şi secara, pentru pită şi furaje, cereală descrisă de Plinius contemporan cu generalul roman Cornelius Fuscus, ucis în luptă de regele dacilor Decebal în anul 87 e.n. Poate nu întâmplător mulţi din această zonă poartă numele de Secară ca şi protagonistul nostru de mai jos, cu prenumele bărbaţilor de Corneliu şi a femeilor de Cornelia. "Dacul" nostru s-a gândit ce soluţii poate adopta pentru a duce apă în vârful dealului la el acasă fără sacaua de odinioară şi să vedeţi ce a putut face un om fără carte, fără a cerşi fonduri PHARE de la Uniunea Europeană pentru modernizări rurale, cum este astăzi la modă.

Cât de "drept" e drumul apei?
În una din zile, mă sună cineva la telefon şi cu o voce domoală şi calmă plină de respect se prezintă „Eu sunt Rusalimea Fanii Flutur din Poiana de Fâşca. Filip, neam cu dumneavoastră atât după tătuţa cât şi după măicuţa" şi mă întreabă dacă îl pot primi pentru a-mi cere un sfat. Desigur, îi spun eu, numai să ştiu când vii să fiu acasă, astfel că în ziua stabilită, Rusalimea nostru (că aşa l-a botezat măicuţa lui cu nume de dac), îmi bate sfios la uşă. No, zic eu, care-i baiul care te-a adus la mine? Zice el "Ştiţi că în pădurea aceea din "Oarzăna" pe care aţi câştigat-o dumneavoastră pentru fâşcani în procesul acela lung de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, eu am adus apa pe conductă pe o distanţă de 2,5 km până acasă la mine în vârful dealului mare? Şi m-a costat câteva sute de milioane, iar acum vine unul din cătun pe nume Secară Petru şi-mi zice că terenul unde am îngropat eu un rezervor de metal de 10.000 litri în care se adună apa şi din care porneşte aducţiunea spre casa mea este al lui şi îmi cere 100.000.000 lei? Vreau să ştiu de la dumneavoastră a cui este terenul cu mlaştina şi izvoarele unde am instalat eu rezervorul pentru că dumneavoastră cunoaşteţi legile şi să-mi spuneţi ce am de făcut?" Omul mă pune la o grea încercare şi răspunsul aşteptat nu putea fi unul simplu. Cuget bine asupra situaţiei şi în iureşul de idei care-mi treceau prin cap, cum un om simplu fără carte sfidează şi ignoră ingineria topografică abordând o problemă tehnică riscantă care impunea anumite studii de specialitate şi pentru a lămuri anumite lucruri îi pun câteva întrebări. Dacă are un proiect cu aducţiunea apei la care-mi răspunde sec că nu are şi atunci îl întreb cum a stabilit că locul unde a îngropat rezervorul este mai sus decât casa lui fără un studiu cel puţin pe harta cu curbe de nivel, când între cele două puncte sunt două văi, Valea Minton şi Valea Poienii şi două dealuri cu diferenţe de nivel de cel puţin 100 m. Îmi răspunde că a stabilit "ochiometric cu bolobocul" "adică m-am culcat pe burtă la casa mea şi am ochit pe vârful primului deal apreciind că acesta este mai sus decât casa mea apoi de pe vârful dealului ochit am făcut o altă ochire pe dealul cu izvoare apreciind că locul ochit este mai sus decât locul de unde am făcut a doua ochire. Aşa am stabilit că apa prin cădere spre prima vale poate urca primul deal şi tot aşa până la mine acasă. În felul acesta am trecut la treabă, am cumpărat 2,5 km de furtun aveam rezervorul de 10.000 litri, am săpat şanţul atât cu mijloace mecanice unde s-a putut cât şi manual unde am îngropat furtunul la 80 cm, iar când am dat drumul la apă, aceasta a ţâşnit mai sus decât gorunul birăului bătrân, un copac secular şi legendar din vecinătate pe care nu-l pot cuprinde 3 bărbaţi cu mâinile împreunate în jurul lui, ceea ce pentru mine a fost o mare izbândă şi nu a mai contat costul". Cum a procedat cu proprietarii prin ale căror terenuri a traversat conducta? "Aceştia au acceptat cu condiţia să se racordeze şi ei la conducta mea astfel că pe cheltuiala mea au introdus apă în gospodăriile lor 4 proprietari inclusiv soacra lui Secară Petru, cel care-mi cere cele 100.000.000 lei".

Un răspuns aşteptat
Aici apare o dilemă la care trebuie răspuns la o întrebare „Ce a fost întâi oul sau găina" deoarece nu se ştie dacă rezervorul cu pricina s-a îngropat în mlaştina cu izvoarele din pădure înainte de repartizarea terenului către proprietarii săi, până în acel moment fiind în domeniul public al altei comune, Aştileu şi nu Vârciorog unde îşi are domiciliul omul nostru, sau după repartizarea terenului cu titluri de proprietate încheiată la 03.04.2008? Apoi trebuie stabilit cu exactitate pe harta cadastrală cu parcelarea terenului pe proprietari, locul unde este amplasat recipientul. În felul acesta se va stabili al cui este terenul parcelat pe care s-a amplasat rezervorul, apoi se va trece la negocierea cu proprietarul terenului fie că se acceptă amplasamentul fără pretenţii, fie că se vinde/cumpără terenul în cauză, fie că se face un schimb de teren, cunoscând ca şi eroul nostru numit "Dac" a câştigat şi el teren prin CEDO Strasbourg în aceeaşi formulă ca şi ceilalţi proprietari ai celor 202,07 ha de pădure, însă în altă parte. Dacă nu se va găsi o înţelegere pe cale amiabilă, proprietarul de teren poate acţiona în instanţă însă trebuie să dovedească că investiţia s-a făcut după parcelare şi punerea în posesie, apoi să demonstreze prejudiciul creat deoarece nu constituie un monopol al cuiva apa din sol care oricum curge la vale...