Noțiunea de „naș” al unei persoane are mai multe conotații.  Poți să fi „naș de cununie” la doi prieteni mai tineri care se căsătoresc. Este o cinste să fii ales în această postură. Din acel moment, nașul trebuie, împreună cu nașa, să fie un sprijin pentru tânăra pereche în noua viață în care aceasta pășește. Asta înseamnă: sfaturi, botezarea copiilor, uneori chiar ajutor material. Rolul acesta îl au până la bătrânețe, mult după ce finii și-au consolidat și împlinit familia, sunt pe picioarele lor în plan profesional și material. Desigur, prin munca lor și felul în care au știut să navigheze printre greutăți și oportunități. Din acest moment, finii ar trebui se mai gândească și ei la nașii lor, întorcându-le, dacă este cazul, atenția și sprijinul. Faza aceasta „finii” și-o împlinesc numai dacă nu și-au ales „nașii” din interesele momentului. Ca să-i ajute la început de căsnicie, când „nașii” ocupau o anumită poziție în societatea vremii, de care tinerii puteau profita. Se poate ca atunci când rolurile se schimbă, „finii”, ajungând în funcții și  poziții economice net superioare „nașilor” (acum bătrâni și ieșiți din uz)- să uite de binefăcătorii lor, chiar să-i umilească. În fine....

Un tânăr, la început de drum în profesiune, poate să aibe unul sau mai mulți „mentori”, altfel spus, tot un fel de „nași”. Totuși, unul care își îndeplinește rolul pe timp limitat: te îndrumă pe timpul școlarizării, a unei specializări mai înalte (eventual doctorat sau masterate), la ocuparea unui loc de muncă promițător pentru o ascensiune viitoare în profesiune sau chiar politică etc. Mentorul tău va fi bucuros când va vedea că performezi în societate. Nu-ți va cere nimic în schimb. Va fi mulțumit ca, din când în când, să-l cauți la telefon, poate chiar în persoană, să-l întrebi de sănătate. Nu are nevoie de ajutorul tău, pentru că munca sa de o viață, prestigiul dobândit în societate pe baza acestei munci, îi asigură o existență demnă.

În plus, are și el urmașii săi direcți, copii care îl pot ajuta în greutățile bătrâneței, dacă nu este în stare să se ajute singur. Așa că „învățăcelul” poate să-și uite „mentorul”. Cel mult, să-l pomenească în întruniri festive, chiar în scris, așa de „bon ton” cum ar zice francezul.

Mai interesant este comportamentul „nașului/ mentorului” din politică. Când este pe „caii mari”, are puterea în mână, își caută tineri dornici de afirmare prin care să-și consolideze și păstreze poziția în vârful societății momentului. Ca „naș politic” îi ceri să lipească afișe în timpul campaniilor electorale, să racoleze aderenți care să te voteze, să-ți care geanta diplomat, să facă orice-i ceri- până a accepta, uneori, să se umilească. În schimb, tu îl ajuți să urce pe scara puterii. Când ucenicul politic ajunge „sus”, își poate abandona „nașul politic”, chiar să-i întoarcă umilințele indurate ca tânăr învățăcel în politică. Trădarea este la modă în politica românească, mai ales pentru epocile modernă și contemporană.

 Însă, ce te faci dacă nașul tău politic este încă în fruntea ierarhiei partidului în care te-a ajutat să te afirmi/ cațeri. Altfel spus, încă are pâinea și cuțitul „în mână”! Soluția – continui să-l periezi. Fie și invitându-l la conferințe pe teme rezervate intelectualilor. Este un mod, mai aparte, de a-i mulțumi și a-l ține aproape.

Acum vreo doi ani, am partipat la Conferințele „Dilemei”, organizate la Oradea de către administrația locală, liberală. Cu această ocazie, l-am revăzut pe fostul ministru Valeriu Stoica, membru marcant al PNL în anii 1996-2000, ca prim-vicepreședinte al partidului și ministru al Justiției. A conferențiat, cu vorba lui inconfundabilă „de peltic”, pe tema „Giulgiului din Torino”, atribuit lui Hristos. O conferință bine gândită, cu o arhitectură interesantă. În final, mă gândeam ce periculoși pot fi șmecherii, bine dotați intelectual, care parvin în politică. Pe proști îi depistezi imediat când deschid gura și încep să debiteze vorbe.

Îmi vine să cred că Valeriu Stoica, în anii ’90, important personaj în conducerea PNL la nivel național, a fost „nașul politic” al, pe atunci, tânărului liberal Ilie Bolojan- consilier local la Aleșd. „Bihoreanul nost” nu și-a uitat nașul/ mentorul politic, nici când a ajuns Primar al Oradiei, apoi Președinte al C.J.Bihor. Gest frumos, onorant!

 Ce te faci când munca nașului, orientată spre interes personal și de grup (a se înțelege lumea magistraților) se întoarce, ca un bumerang, împotriva ta, fostul “învățăcel politic” devenit prim-ministru?

 Primul-ministru, Ilie Bolojan, în faza de titular incontestabil, a încercat să scoată Țara din mlaștina financiară în care o lăsaseră alți predecesori- un liberal cazon și un social-democrat, care nu-și găsea diploma de bacalaureat pe baza căreia a avut acces la studii universitare (?).

 „Bihoreanul nost” a început cu magistrații, încercând să le reducă salariile și pensiile, să le mărească vârsta pensionării, aducând-o la cea a noastră, a muritorilor de rând, a maselor largi muncitoare. Nereușind, decât în parte, a trecut la alte categorii sociale și profesionale. Din păcate și a dascălilor, deși, se pare, în primii ani după absolvirea Politehnicii din Timișoara, a fost, scurt timp, chiar profesor la o școală din Tileagd. Frumoasă recunoștință! Aici a reușit să facă economii pentru bugetul Țării, pe fondul nehotărârii liderilor sindicali din învățământ.

Războiul Bolojan-magistrați a intrat, recent, într-o nouă fază. Această tagmă, care împarte dreptatea în Țară, a dat în judecată Hotărârea guvernului Bolojan și a câștigat. Ca urmare, spun știrile TVR 1, statul trebuie să le returneze 5 miliarde de lei pentru reținerile din salarii și pensii, câștigate prin procese individuale. Mai mult, Valeriu Stoica, ieșind în mass-media, recunoaște că lui, când era Ministru între 1996-2000, i se datorează stabilirea unor condiții de excepție pentru magistrați, atât în sfera salarizării, cât și a anilor de muncă. Motivația: independența justiției! Adică să nu mai fie tentați să fure ci să-și facă datoria pe Lege! Oare?

 Ne aflăm într-o situație de excepție în ce privește raporturile dintre un naș/ mentor politic și un fost „învățăcel politic”, care, între timp, și-a depășit  „nașul” pe linia funcțiilor administrative la nivel național.

 În această situație, ne punem întrebarea, ca și Lenin „Ce-i de făcut?”. Cred că nimic! Prim-ministru, devenind interimar, nu mai are puterea de a repune pe tapet condiția magistraților. Poate doar să observe (învățătură de minte pentru tinerii ce se aruncă în politică) că „nașul”, când este la Putere, poate să ia decizii care să lovească, peste ani, în munca și onoarea fostului „ucenic”.

Eventual, dl. Ilie Bolojan și-ar putea denunța „nașul politic”, arătându-i obrazul. Oare ar face-o? N-ar fi riscul fragmentării și mai puternice a PNL-ului? Și așa sunt destule aripi și aripioare în partid, care așteaptă să zboare în alte părți politice. Tradiția PNL interbelic urmărește îndeaproape PNL de astăzi!

 În orice caz, „nașul de căsătorie” și „nașul/ mentorul profesional” nu și-ar dezavua „finii” care își uită binefăcătorii! Vorba românului: Dumnezeu cu ei!

 În politică este altceva.