La Galeria de Arte Vizuale din Oradea este deschisă expoziţia semnată de artistele plastice clujene Cristina Marian şi Adina Toader, intitulată "Fereastră spre dincolo". Vernisajul a avut loc ieri, în prezenţa celor două expozante, a viceprimarului Oradiei, Biro Rozalia, a criticului de artă Ramona Novicov, precum şi a lui Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişului Oradea. Moderator a fost Angela Lupşea, coordonatorul evenimentului.

 

"Şcoala de la Cluj îşi spune, iată, cuvântul, fiind un model pentru ceea ce înseamnă avangarda artistică românească. Suntem în faţa unei expoziţii coerente, a cărei temă metaforică e aceea a pragului care desparte lumile exterioare şi interioare. Ferestrele şi porţile sunt deschiderile, breşele de la vizibil la invizibil", a arătat criticul de artă dr. Ramona Novicov. Imaginea acestei expoziţii - ferestrele, porţile - au avut ca origine ideea de suport pentru o meditaţie de câteva clipe asupra ideii de sacru, prezentă în orice element din univers. Lucrările de artă şi ceramică, inspirate de aceste două elemente, fereastra şi poarta dau ocazia creării sentimentului reflecţiei şi al respectului pentru bogăţia spirituală. "Această expoziţie este un prilej de meditaţie asupra transparenţei lumii şi asupra opacităţii ei tocmai prin aceste breşe pe care un artist le face forţând acele bariere ale vizibilului, acea neînţelegere a sensurilor lumii", a mai spus criticul de artă. Prin aducerea imaginilor porţilor din sfera arealului imaginar în spaţiul public, expoziţional se creează de fapt întâlnirea, contactul între oameni, de a atrage atenţia asupra modului cum această parte veche a oraşului este adaptată cerinţelor contemporane şi se încearcă găsirea unui răspuns înspre ce vor evolua ele, conservare sau distrugere?

 

Expoziţia este deschisă până în 17 octombrie, de luni până vineri, între orele 10.00-18.00, fiind organizată de Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Bihor.