Sala festivă a Centrului Comunitar Evreiesc - JCC Oradea, din cadrul Comunităţii Evreilor, a fost, nu demult, gazda unei inedite expoziţii de artă fotografică, intitulată "Israel - Arheologie privită de la înălţime", care a prezentat imagini realizate de doi foşti piloţi ai aviaţiei israeliene, Duby Tal şi Mony Harmati.


Expoziţia a cuprins 20 de imagini, precum şi filmări din avion sau elicopter, realizate de doi foşti piloţi militari, Duby Tal şi Mony Harmati, care au început activitatea de fotografiere la înălţime atât în scop cultural, cât şi comercial. Imaginile au aparţinut Consulatului israelian din Budapesta, de unde au fost obţinute de Biserica Credinţei din Ungaria, după care cei de la Asociaţia Biserica Credinţei din Oradea au reuşit să le aducă în oraşul de pe Crişul Repede. Expoziţia a cuprins imagini foarte frumoase, deosebite, din Israel, pe care mulţi dintre cei prezenţi la vernisaj le-au recunoscut, în urma vizitării acestei ţări. Sufletul manifestării a fost Andrei Seidler, directorul JCC Oradea, care şi-a manifestat bucuria de a organiza expoziţia de artă fotografică împreună cu Asociaţia Biserica Credinţei din Oradea, subliniind, încă o dată, aspectul de toleranţă şi multiculturalitate specific urbei noastre.