Trupa "Iosif Vulcan" a Teatrului de Stat Oradea a prezentat aseară, 6 februarie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, cea de-a şaptea premieră a acestei stagiuni - "La Grande Magia", de Eduardo de Filippo. Regia artistică a spectacolului poartă semnătura lui Alexandru Colpacci, binecunoscut mai multor generaţii de orădeni, iar scenografia îi aparţine Vioarei Bara. Următoarea reprezentaţie va avea loc vineri, 11 februarie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Distribuţia numeroasă a acestui spectacol îi reuneşte pe actorii: Corina Cernea, Mirela Lupu, Angela Huşanu, Richard Balint, Sebastian Lupu, Tiberiu Covaci, Mihaela Gherdan, Petre Ghimbăşan, Suzana Macovei, Ion Ruscuţ, Alexandru Rusu, Lucia Rogoz, Adela Lazăr, Răzvan Vicoveanu, Sorin Ionescu, Andrian Locovei şi Daniel Vulcu. Piesa "La Grande Magia" îi poartă pe spectatori în lumea iluziei, joc derutant în care realitatea îşi pierde sensul ordonator, căpătând noi şi multiple valenţe. În Hotelul Metropol de pe Riviera Italiană, Otto Marvuglio, magician ambulant, prezintă o scamatorie prin care Marta, soţia lui Calogero di Spelta, dispare fără urmă. În realitate, Marta profită de această stratagemă pentru a fugi cu iubitul său la Veneţia, iar magicianul va disimula adulterul ascunzând realitatea sub masca iluziei. Ce-i rămâne de făcut soţului înşelat? Acceptarea adevărului sau convingerea că soţia sa este într-adevăr victima unei magii şi că la un moment dat se va întoarce neschimbată. Doborât de durere, la limita nebuniei, Calogero alege cea de-a doua cale, admiţând sugestia absolut neverosimilă a iluzionistului şi intrând în jocul acestuia, aflat la graniţa fragilă dintre luciditate şi orbire. În descendenţa teatrului lui Pirandello, Eduardo de Filippo propune în "La Grande Magia" o călătorie ameţitoare, presărată la tot pasul cu artificii prin care realitatea capătă contururi incerte, fugitive. Scopul nu este acela de a-l face pe spectator să creadă că nu mai există nicio diferenţă între realitate şi iluzie, ci de a puncta tendinţa lumii contemporane de a fi nesigură în ceea ce priveşte distincţia dintre real şi ficţional. Piesa sugerează că iluzia este în acelaşi timp o pavăză şi o capcană, îndemnând la reflecţiea asupra farselor pe care suntem dispuşi să ni le jucăm nouă înşine pentru a evita confruntarea cu suferinţa. Reprezentaţia de seara trecută s-a bucurat, la final, de minute în şir de aplauze, spectatorii recompensându-i în acest fel pe actori pentru prestaţia deosebită.