Începând de ieri, la Galeria de Arte Vizuale din Oradea, este deschisă expoziţia de pictură a artistei Carmen Galutz, cu titlul "Marionete", care reuneşte 17 lucrări, în tehnica pictură-acril pe pânză. Este vorba despre cea de-a treia expoziţie personală a artistei, după cea din 2003 - "Flori", respectiv din 2004, "Document", ambele vernisate la Galeria UAP Oradea.

 

"Sunt lucrări realizate în culorii vii, în care predomină elemente de grafică. Majoritatea sunt compoziţii, iar mesajul merge atât spre privitorul avizat, cunoscător, cât şi spre publicul de rând", explică artista. Despre demersul plastic autoarea mărturiseşte că tema abordată, şi anume a marionetei, fie că aceasta este o păpuşă pusă în mişcare de către un artist nevăzut cu ajutorul sforilor sau a degetelor, fie sub forma unor figuri - măşti expresive sau a unor piese de şah, pune în discuţie atât condiţia umană, cât mai ales condiţia artistului. "Marioneta este însoţită de o poveste încă din momentul concepţiei: cum va arăta, din ce material se va realiza, ce rol va juca pe scenă. Desigur procesul creaţiei şi devenirii acesteia este unul anevoios. Marioneta este capabilă să stârnească diferite stări: de la bucurie la tristeţe, de la linişte la nelinişte, de la iubire la ură. Îmbătrânită, trecând de la teatru la anticar, marioneta este nevoită să-şi păstreze virtutea tainică, iar poeţii o înconjoară cu consideraţie ca un minunat simbol de umanitate", mai spune pictoriţa. Carmen Galutz s-a născut în Oradea. A absolvit Facultatea de Arte Vizuale din municipiu, iar în prezent este profesoară la Catedra de Educaţie Plastică din cadrul Şcolii nr. 11 din Oradea, respectiv masterandă la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea, anul II, "Sculptură şi ambient".

 

Expoziţia cu vânzare "Marionete" a pictoriţei Carmen Galutz este organizată sub egida UAP - Filiala Oradea şi poate fi vizitată până la sfârşitul lunii, zilnic, între orele 10.00 şi 18.00, accesul publicului fiind gratuit. Sâmbăta şi duminica este închis.