"Miss şi Mister Lumea Tăcerii 2010"
Oradea va fi astăzi, 5 iunie, gazda Concursului Naţional "Miss şi Mister Lumea Tăcerii 2010", organizat de Asociaţia Surzilor din Oradea, la care vor participa 35 de tineri din peste 20 de judeţe ale ţării. Evenimentul se va desfăşura de la ora 14.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Ediţia din acest an a concursului este găzduită de oraşul nostru, după ce anul trecut, la Craiova, titlul de "Miss Lumea Tăcerii" a fost câştigat de orădeanca Violeta Cuc.
Pentru a convinge juriul, tinerii vor avea de înfruntat patru probe: ţinuta de zi, prezentarea costumului de baie, proba de talent artistic (dans, pantomimă), respectiv ţinuta de seară. În total, la această competiţie vor participa 24 de fete şi 11 băieţi, municipiul nostru fiind reprezentat de Luiza Găină, de 20 de ani, Roxana Bodrenciu, de 19 ani, şi Constantin Doru Miron, de 18 ani. "Concursul naţional Miss şi Mister Lumea Tăcerii are ca scop egalizarea şanselor persoanelor cu deficienţe de auz şi promovarea frumuseţii şi talentului acestor persoane", ne-a declarat Angelica Platon, director adjunct al Asociaţiei surzilor din Oradea, menţionând că persoana desemnată "Miss Lumea Tăcerii România 2010" va reprezenta România în 2011 la concursurile internaţionale Miss Deaf World 2011 şi Miss Deaf Europe 2011. Costurile necesare pentru organizarea acestui concurs la Oradea se ridică la suma de 13.000 de lei, bani obţinuţi în mare parte din sponsorizări.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.