Actriţa Olimpia Mâinea a părăsit scena vieţii
Colectivul Teatrului de Stat Oradea anunţă cu tristeţe trecerea la cele veşnice a actriţei Olimpia Mâinea, unul dintre acei oameni a căror viaţă a gravitat în jurul artei teatrale.
Olimpia Mâinea s-a născut pe 13 martie 1924. A absolvit Facultatea de Teatru din Cluj-Napoca, clasa lui Luchian Botez, după ce a studiat în prealabil câţiva ani de medicină. De-a lungul carierei, a întruchipat personaje variate în numeroase roluri, interpretate la Teatrele din Turda, Brăila, Galaţi, Bacău, Constanţa, Piteşti, Reşiţa, Baia Mare şi Oradea. Dintre rolurile cele mai semnificative amintim: Chiriţa, în "Chiriţa în provincie", de Vasile Alecsandri; Didina, în "Încurcă-lume", de Adolf de Herz; Doamna Aldo Brandini, în "Madame Sans Gêne", de Victorien Sardou şi Emile Moreau; Doamna Dörffel, în "Heidelbergul de altădată", de Wilhelm Meyer-Förster; Dochia, în "Apus de soare", de Barbu Ştefănescu Delavrancea; Gina Castriş, în "Dictatorul", de Al. Kiriţescu; Lady Bracknell, în "Ce înseamnă să fii onest", de Oscar Wilde; Lady Macduff, în "Macbeth", de William Shakespeare; Luise, în "Totul în grădină", de Edward Albee; Mătuşa Libera, în "Gâlcevile din Chioggia", de Carlo Goldoni; Ospătăriţa, în "Cum s-a făcut de-a rămas Catinca fată bătrână", de Nelu Ionescu; Rozalia Pavlovna în "Ploşniţa", de V. Maiakovski; Sibilla, în "Dulcea ipocrizie a bărbatului matur", de Tudor Popescu; Veta, în "O noapte furtunoasă", de I. L. Caragiale; Sultana, în "Marea gară nouă", de V. Frunză.
Pe lângă slujirea scenei româneşti cu devotament şi dăruire, Olimpia Mâinea a fost o personalitate angajată în viaţa şi în dezbaterile societăţii: "Socotesc că un artist nu poate trăi sub un clopot de sticlă, el trebuie să vibreze nu doar pe scenă, ci şi în viaţa civilă, să răsune în el, ca un ecou, zgomotul străzii, să se emoţioneze, să înţeleagă durerile semenilor, să nu fie surd sau să se prefacă indiferent" (extras din cartea de interviuri "Teatrul din interior. Teatrul din culise", de Elisabeta Pop).
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Comentarii
Nu există nici un comentariu.