Concert la bazilica romano-catolică Duminică, 2 iulie, de la ora 19.00, la bazilica romano-catolică din Oradea va avea loc un concert susţinut de formaţia "Trio Ethos". Cu acest prilej, vor evolua Iancu Văduva, Dorin Gliga şi Marcel-Octav Costea. Programul cuprinde lucrări de: G. Finger, J. Pachelbel, J.S.Bach, W. A. Mozart şi G. F. Haendel. Intrarea este liberă. Invitaţii la manifestări naţionale artistice La sediul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, situat pe Aleea Emanuil Gojdu nr. 3, Oradea, se pot consulta regulamentele pentru următoarele manifestări artistice: Festivalul-concurs naţional de interpretare a muzicii populare româneşti "Sus, sus, sus la moţi, în munte", Câmpeni (Alba), 13-14 iulie 2006, şi Festivalul naţional de romanţe "Crizantema de aur", Târgovişte (Dâmboviţa), 26-28 octombrie 2006. Informaţii suplimentare se pot afla la tel. 0259/413.922.