Agenda culturală
Cupa "Curtea veche" la cruce
Prima ediţie a Cupei "Curtea veche" la jocul de cruce va avea loc astăzi, 22 iulie, începând cu ora 16.00, la Terasa Curtea Veche de pe strada Bogdan Petriceicu Hasdeu nr. 19 (vizavi de Hotel Gala). Pasionaţii de acest joc, fie bărbaţi sau femei, sunt invitaţi să se înscrie zilnic, între orele 11.00 şi 23.00, la terasă, sau joi, înainte de concurs, taxa de înscriere fiind de 20 de lei. Informaţii suplimentare, la tel. 0744/693.855, 0771/746.808.
"Who's afraid of angels?"
Astăzi, 22 iulie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural Posticum, în Aula Magna, va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură "Who's afraid of angels?", semnată Marc Kopil. "Cui îi e frică de îngeri? Tuturor celor care ne amăgesc şi care generează convenţii şi ne transformă vieţile în clişee. Tuturor celor care au nevoie de noi în nelibertate", crede artistul. Expoziţia va rămâne deschisă până în 22 august.
Gala Diplomelor 2010
Ediţia din acest an a Galei Diplomelor va avea loc mâine, 23 iulie, în incinta Lotus Center Oradea, ocazie cu care absolvenţii Facultăţii de Arte Vizuale ne vor prezenta lucrările lor de licenţă în Design vestimentar, într-un spectacol de modă care se va desfăşura cu începere de la ora 19.00. Astfel, Popa Zsolt va prezenta colecţia intitulată "Egoista", Elena Spac, colecţia "Sad clown", Natalia Mihoc, colecţia "La guerre interieur", Torok Andreea, colecţia "Loly-pop", Lidia Tripon, colecţia "Parfum floral", iar Suzzana Buna - "Oregami". Evenimentul va fi organizat de către asist. univ. Amalia Judea, coordonator de specialitate design vestimentar, împreună cu lect. univ. Mihalela Tătulescu, la tapiserie, şi lect. univ. Hollo Barna, la imprimeuri. Colecţiile vor fi prezentate de manechinele agenţiei de modele "Amalia Judea Art&Fashion".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.