Agenda culturală
Bălăceală nocturnă
Aria Productions anunţă că în fiecare vineri şi sâmbătă, între orele 21.00 - 02.00, la Ştrandul Municipal, continuă bălăceala nocturnă, în timpul discotecii în aer liber. Muzica va fi asigurată de DJ Mendez, iar terasele vor pune la dispoziţie mâncare şi băutură, aşa că distracţia va fi asigurată. Intrarea va fi 5 lei.
Regal muzical în Blue Monday
Tot Aria Productions invită orădenii la un nou eveniment muzical de excepţie, susţinut de duoul Kaltenecker - Martonosy, în clubul Blue Monday, duminică, 2 august, de la ora 21.00. Împătimiţii stilului jazz-rock vor avea parte de un adevărat regal muzical. Intrarea va fi 15 lei. Informaţii suplimentare se pot afla accesând site-urile: www.martonosi.hu, www.kaltenecker.com sau la tel. 0744.600/993 (Joe Balogh).
"Nymphea Dance 2009"
În perioada 21-22 august, la Oradea, se va organiza Festivalul-concurs de dans Hip Hop şi Break Dance "Nymphea Dance 2009", ediţia a VII-a. Formaţiile care doresc să participe la acest concurs se pot înscrie până în data de 15 august. Regulamentul, fişa de înscriere şi alte informaţii suplimentare se pot afla accesând site-ul: www.casatineretului.ro.
"Familia", pe Facebook
Revista de cultură "Familia" ţine pasul cu era digitală, putând fi găsită acum şi pe Facebook, sub numele "Revistadecultura Familia". Prietenii de pe Facebook ai revistei află astfel primii despre apariţia noilor numere, precum şi despre evenimentele organizate de redacţie - simpozioane sau lansări de carte. Pentru a vă face un cont pe Facebook şi a vizualiza pagina Familiei, accesaţi http://www.facebook.com/. Logarea este simplă, nu necesită mai mult de două minute.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.