Agenda culturală
Simpozion despre ecologie şi religie
Vineri, 11 martie, şi sâmbătă, 12 martie, Academia Civică Oradea va organiza la Hotelul Continental, în sala Paladium, iar apoi la Centrul Don Orione, un simpozion despre ecologie şi religie. Vor participa conducători şi reprezentanţi ai majorităţii cultelor prezente şi în Oradea, precum şi ai comunităţii iudaice şi musulmane. De asemenea, vor fi prezenţi profesori de biologie şi ecologie, printre care: prof. univ. dr. Vasile Cristea, directorul Grădinii Botanice din Cluj, şi alţii. Sâmbătă, va fi sărbătorită şi doamna Anna Marossy, care împlineşte 80 de ani.
Sâmbătă este Ziua Copilului la Teatru!
Trupa "Iosif Vulcan" are bucuria de a vă invita sâmbătă, 12 martie, de la ora 11.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pentru a viziona spectacolul "Vrăjitorul din Oz". Călătoria personajelor spre Oraşul de Smarald a fascinat multe generaţii de copii şi continuă să încânte şi astăzi, invitând, în ultimă instanţă la cunoaşterea sinelui, a comorilor pe care le purtăm în noi. Încărcătura magică a poveştii este transpusă în scenă de către regizorul Dan Mirea. Decorul fantastic, costumele, muzica şi interpretarea actorilor sunt ingredientele unui spectacol pentru copii de succes. Ca întotdeauna, copilaşii vor fi aşteptaţi cu face-painting, standuri de cărţi şi clovni prietenoşi, pentru a avea asigurată petrecerea unei dimineţi de neuitat!
Concerte de muzică medievală cu trupa "Ad Hoc"
Trupa Ad Hoc, în colaborare cu Podz Café şi Librăria Gutenberg din Oradea organizează sâmbătă, 12 martie a.c., două concerte de muzică medievală susţinute de trupa orădeană Ad Hoc (new medieval music), în următoarele locaţii: Librăria Gutenberg, de la ora 14.00, respectiv în Podz Cafe, de la ora 21.00. Ultima apariţie pe scena oradeană a trupei a fost în cadrul serii de strângere de fonduri pentru realizarea scurt-metrajului "Eu n-am curaj", organizat de Ciprian Ciuciu la Teatrul Arcadia. Membrii trupei sunt următorii: Sergiu Boldor - vioara I, Adrian Bologa - vioara II, Paul Szanto - violoncel, Flaviu Seretoc - contrabas, Carol Kiss - chitară, Dan Olar - percuţii şi Lucian Simon - timpani. După cele două concerte din Oradea, trupa Ad Hoc îşi va continua turneul la Zalău, la Galeria de Artă "Ioan Sima" şi apoi în toată ţara.
La multi ani fericiti, doamna Marossy!