Franz Liszt, 200 de ani de la naştere

Astăzi, 3 februarie, de la ora 19.00, în sala de concerte "Enescu-Bartók" a Filarmonicii de Stat Oradea, va avea loc un concert simfonic, primul dintr-o serie de evenimente muzicale dedicate aniversării a 200 de ani de la naşterea compozitorului Franz Liszt. Invitat va fi dirijorul Ligeti András (Ungaria), specialist în interpretările Liszt, fost dirijor al Orchestrei Radio Budapesta, precum şi al Orchestrei Simfonice Matáv, actualmente şef de catedră la secţia de dirijat a Academiei de Muzică din Budapesta (care, de altfel, poartă numele fondatorului: Liszt). Solistul concertului va fi tânărul pianist clujean Demény Balázs, student la Academia de Muzică din Budapesta. Programul va cuprinde: Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în Mi bemol major - una din cele mai populare compoziţii concertante ale lui Liszt, respectiv Simfonia Faust - cea mai valoroasă compoziţie simfonică de Liszt. Concertul va fi realizat în parteneriat cu Societatea Muzicienilor Maghiari din România şi cu sprijinul Fondului Naţional Cultural din Ungaria. Abonamentele sunt valabile, iar biletele se găsesc la casieria instituţiei, str. Moscovei nr. 5, informaţii la nr. tel.: 0259-430.853.

Vernisaj la Galeria Konstant

Tot astăzi, de la ora 19.00, la Galeria Konstant, din Oradea, str. Piaţa Tineretului nr.1, va găzdui, vernisajul expoziţiei personale a artistului Holló Barna, intitulată "Searching for a possible axis". Intenţiile de vizitare a expoziţiei pot fi anunţate pe adresa de mail info@konstant.ro sau la telefoanele 0741/500.824, 0747/108.679.

Nume mari ale teatrului românesc, la Oradea

Una dintre cele mai apreciate tragi-comedii din lume, Pluralul englezesc, va avea loc în 10 februarie, de la ora 19.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Din distribuţia spectacolului fac parte: Ion Dichiseanu, Cezara Dafinescu, Constantin Cotimanis, Victoria Cociaş, Armand Calotă şi Delia Nartea. Biletele costă 40 şi 50 de lei şi se găsesc la casa de bilete a sălii de spectacol, dar şi online, pe site-urile de specialitate.