Târg de produse tradiţionale

În acest weekend, la Era Shopping Park, revine târgul tradiţional de bunătăţi. Astfel, în aceste zile, până duminică, inclusiv, între orele 11.00 şi 20.00, toţi orădenii se vor putea delecta cu cele mai gustoase şi sănătoase produse tradiţionale din partea locului. Comercianţii şi producătorii bihoreni vor umple Era de bunătăţi: numeroase tipuri de brânzeturi, carne şi preparate din carne, miere şi produse apicole, dulceaţă, compoturi sau conserve şi băuturi tradiţionale. Vizitatorii Era vor putea astfel să deguste şi achiziţioneze absolut tot ce poftesc!

 

Sfântul Don Bosco, comemorat

Asociaţia Posticum - Movimentum Iuventutis Christianae din Oradea şi Serviciul de Ajutor Maltez în România organizează un program festiv (în limba germană, cu traducere în română), cu ocazia comemorării Sfântului Don Bosco, care va avea loc astăzi, 29 ianuarie, de la ora 15.00, în sala "Traian Moşoiu" a Primăriei Oradea. Programul va continua duminică, 30 ianuarie, la Posticum, str. Teiului nr. 26, de la ora 10.00, cu o slujbă în limba maghiară la Capela Sf. Elisabeta, urmată, la ora 11.00, de muncă în echipă. De la ora 12.45, preotul Alois Saghy, vicepreşedintele Asociaţiei Posticum, călugăr salezian, îi va binecuvânta pe toţi cei prezenţi.

 

Pelerinaj

Asociaţia pentru Păstrarea şi Promovarea Valorilor Culturale şi Naţionale ale Poporului Român - ASTRADROM BIHOR - organizează un pelerinaj la hramul Mănăstirii "Sfinţii trei Ierarhi" - Gruiul Lupului (jud. Vâlcea), în perioada 29-30 ianuarie a.c. Se va vizita Mănăstirea Aiud (unde se găsesc moaştele deţinuţilor politici), Mănăstirea Cornetu. Plecarea va avea loc sâmbătă, 29 ianuarie, de la ora 8.00, din parcarea Vulturul Negru (statuia lui Mihai Eminescu), preţ 100 lei. Informaţii şi înscrieri la tel. 0744-282.735 - Anca Avram (dacă telefonul, este închis lăsaţi mesaj).

 

Concert de muzică clasică

Duminică, 30 ianuarie 2010, de la ora 18.00, la Biserica Sf. Ladislau din Piaţa Unirii, va avea loc un concert special susţinut de pianistul Zoltan Thurzo şi de alţi artişti locali: Szekely Istvan - clarinet, Bozsodi Beata - violoncel, Olah Boglarka - vioară, Jarto Kocsis Emoke - soprană. Programul cuprinde lucrări de W. A. Mozart, J. S. Bach, Fr. Schubert, Filippo Carlo Belisi, J.Brahms, E. Grieg, C. Porumbescu, Domenico Macheselli, C. Saint-Saens şi Fr. Liszt. Intrarea la concert este liberă.