Agenda culturală
Târgul tradiţional de bunătăţi revine la Era
În acest sfârşit de săptămână, începând cu ora 11.00, toţi vizitatorii parcului comercial vor putea degusta şi achiziţiona cele mai apetisante alimente şi băuturi. În plus, Ansamblul folcloric "Mlădiţe de tezaur" din Beiuş îi va încânta pe cei prezenţi cu un spectacol special de muzică şi dans, duminică, de la ora 12.00. Şi în anul care abia a început, Târgul de tradiţional de bunătăţi va fi o constantă, astfel că o dată la două săptămâni orădenii vor avea ocazia să se bucure de cele mai gustoase şi sănătoase produse. Târgul din acest weekend va reuni peste 20 de expozanţi, care vor readuce la Era mult apreciatele produse tradiţionale.
Salonul Artiştilor Fotografi Români şi Maghiari de Pretutindeni
În perioada 17-21 ianuarie 2011, va avea loc vernisajul ediţiei a V-a a Salonului Internaţional al Artiştilor Fotografi Români şi Maghiari de Pretutindeni, în mai multe oraşe din România şi Ungaria, dedicat Culturii Române (15 ianuarie) şi Maghiare (11 ianuarie), organizat de Clubul Fotografic Nufărul, în parteneriat cu Asociaţia Euro Foto Art din Oradea, sub înaltul patronaj al preşedinţilor României, Traian Băsescu, şi Ungariei, Pál Schmitt, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional din România şi al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (A.A.F.R.). Tematica salonului internaţional a fost "Tradiţii populare române şi maghiare". Vernisajul va avea loc luni, 17 ianuarie, la Galeria Euro Foto Art Oradea, la ora 11.00, în 18 ianuarie, la Institutul Cultural Român din Budapesta, în 20 ianuarie, în holul Bibliotecii Centrale Universitare Cluj-Napoca, în 21 ianuarie, în sălile Centrului Cultural al Republicii Ungare din Bucureşti şi, în final, în 14 februarie, la Institutul Cultural Român din Szeged, Ungaria.
"Maratonul Lecturii"
Luni, 17 ianuarie, de la ora 13.30, la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" din Oradea, va avea loc premierea participaţilor la concursul anual "Maratonul Lecturii". Această manifestare se va desfăşura la secţia de copii şi tineret de la etajul 1, sediul central.
Spectacolul de balet "Spărgătorul de nuci", la Oradea
Teatrul de Balet din Cluj-Napoca prezintă luni, 17 ianuarie, de la ora 18.30, spectacolul "Spărgătorul de nuci". Biletele s-au pus în vânzare la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Preţul unui bilet este de 25, respectiv 30 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală. "Spărgătorul de nuci" este un spectacol de balet clasic la realizarea căruia a fost folosită una dintre celebrele coregrafii semnate de maestrul Marius Petipa. Muzica celebrului balet "Spărgătorul de nuci" este semnată de Piotr Ilici Ceaikovski, pe un libret de E. T. A. Hoffmann. Regia spectacolului aparţine lui Alexandru Wolff, iar asistenţa de regie este asigurată de Dan Haja. Costumele au fost realizate de Violeta Chetran, iar scenografia este semnată de Valentin Codoiu. Din distribuţie vor face parte artiştii: Andreea Jura - "Clara", Mihai Boneu - "Spărgătorul de nuci", "Prinţul", şi Dan Haja - "Drossermeier".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.