Agenda culturală
Florin Iaru, la Oradea
Mâine, 30 iunie, de la ora 18.00, în Sala Mare a Primăriei Oradea, va avea loc întâlnirea cu poetul şi publicistul Florin Iaru, care va susţine conferinţa cu titlul "Înnebunesc şi-mi pare bine (limite ale gândirii moderne)". Prezintă prof. univ. dr. Ioan Simuţ. Acţiunea face parte din proiectul "Conferinţele Academiei Civice - 2010", proiect iniţiat de Fundaţia Academia Civică Bihor, în parteneriat cu Primăria municipiului Oradea.
Spectacol de muzică populară
Recent întorşi din China, membrii Ansamblului Artistic Profesionist "Crişana" prezintă mâine, 30 iunie, de la ora 19.00, în sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, spectacolul intitulat "Cu cântecul şi jocul în jurul lumii". Participă: Leontin Ciucur, Cornel Borza, Viorica Bradea, Otilia Haragoş Seghedi, Petrică Popa, Adrian Miescu, Claudiu Cotârlă şi grupul de dansatori. Biletele se găsesc la casieria Filarmonicii, preţul unui bilet fiind de 10 lei.
Curs de limba germană
Forumul Democrat German organizează un curs intensiv de limba germană pentru începători, în perioada iulie - septembrie 2010. Informaţii, la numerele de telefon: 0359/175.535 sau 0259/434.058, în zilele de luni - miercuri - joi, între orele 15.00 - 19.00.
Conferinţă religioasă
Joi, 1 iulie, de la ora 18.00, va avea loc, în Aula Magna a Universităţii Oradea, conferinţa cu titlul "Părintele Arsenie Boca - sfântul Ardealului", susţinută de părintele profesor Simion Todoran, din Alba Iulia, ucenic al părintelui Arsenie Boca. Conferinţa este organizată de Asociaţia creştin-ortodoxă "Prologos" Oradea, intrarea va fi liberă.
Toderas, pe când o serie tematica: "Fosta industrie alimentara bihoreana, de stat și cine o muls-o/falimentat-o BINE!"? Sa incluzi și pozele "faptasilor"!