Agenda culturală
Constantin Mălinaş, invitat la Radio Maria
Emisiune de cultură şi conexiuni interdisciplinare sub semnul spiritualităţii, "Moştenirea vie", difuzată în direct astăzi, 3 februarie, de la ora 10.00, de postul Radio Maria - România, va avea tema "Boabe de grâu", invitat special fiind conf. univ. dr. Constantin Mălinaş. Emisiunea va fi reluată duminică, 7 februarie, de la ora 20.00. Prof. Paraschiva Cărbunar, realizatoarea emisiunii, consideră că "vitrinele timpului sunt izvoare de înţelepciune ale Bihorului".
"Mens sana in corpore sano"
Duminică, 7 februarie, de la ora 15.00, la Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia", realizatorii emisiunii "Mens sana in corpore sano" se vor întâlni cu telespectatorii şi toţi cei interesaţi să trăiască un stil de viaţă sănătos. Printre invitaţii se vor număra doctorii Doru Laza, Larisa Dumbravă şi Florin Micliuc. Întâlnirea se va încheia cu un bufet suedez vegetarian.
Curs de dans pentru doamne şi domnişoare
Luni, 8 februarie, de la ora 16.30, la Studioul Feeling Dance din Lotus Center (etaj), vor avea loc înscrieri pentru un curs inedit dedicat exclusiv doamnelor şi domnişoarelor. Preţul este de 40 lei/ lună (opt lecţii), durata cursului fiind de două luni (16 lecţii). Clubul Feeling Dance va organiza, în curând, şi un curs pentru domni. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0723/54.84.69.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.