Agenda culturală
Incursiune în lumea dansului
Designerul Anamaria Berindea organizează astăzi, 23 octombrie, de la ora 18.30, la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Bihor, o seară de modă în paşi de dans. Cele zece costume, cuprinse în prezentare, sunt inspirate din zece dansuri diferite. Se va porni de la dansurile standard: vals vienez, vals lent, tango standard, terminând cu cele latino-americane: tango argentinian, samba, salsa, bachata, jive şi rock'n roll.
Observaţii astronomice în Cetate
Astăzi, 23 octombrie, şi mâine, începând cu ora 18.00, în cadrul proiectului internaţional "Nopţi Galileene", Astroclubul "Meridianul 0" , Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul" şi Şcoala cu clasele I-VIII "Dacia" organizează activităţi specifice în Cetatea Oradea. Acestea vor fi urmate de observaţii astronomice.
"Varietăţi bihorene", la Beiuş
În cadrul "Zilelor culturale beiuşene", duminică, 25 octombrie, de la ora 14.00 (ora de iarnă), la Casa de Cultură din municipiu, va avea loc o nouă ediţie a Festivalului-concurs "Varietăţi bihorene", în organizarea Primăriei şi a Casei de Cultură Beiuş, alături de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. Vor concura formaţii artistice şi solişti din localităţile: Budureasa, Roşia (cu Lazuri de Roşia), Ştei şi Beiuş.
Festivalul de Filme de Animaţie Metrion
În perioada 28 şi 30 octombrie, va avea loc, la Oradea, a doua ediţie a Festivalului de Filme de Animaţie Metrion, în Cinematograful Libertatea şi Clubul Gekko. Printre alţii, oaspeţii festivalului vor fi M. Tóth Géza, care a fost nominalizat la premiile Oscar pentru animaţia scurtă "Maestro", respectiv renumitul regizor de animaţii Victor Antonescu. Deşi aceasta este doar a doua ediţie a festivalului, Asociaţia Metrion organizează deja de patru ani evenimente de Ziua Mondială a Animaţiei (28 octombrie).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.