Agenda culturală
Varujan Vosganian, la Oradea
Astăzi, de la ora 19.00, la Librăria Gutenberg din Oradea, Varujan Vosganian îşi va lansa romanul "Cartea şoaptelor", recent apărut în colecţia "Fiction Ltd.", de la Polirom, eveniment ce îl va avea ca invitat special pe Laurian Stănchescu. Moderatori vor fi Ion Simuţ şi Ioan Moldovan. Evenimentul este organizat de Librăria Gutenberg şi Asociaţia Caritas Eparhial Oradea.
Expoziţie din China
Asociaţia "Euro Foto Art" din Oradea a pregătit, în parteneriat cu Clubul Fotografic "Nufărul" din Oradea, o expoziţie de artă fotografică, mai puţin obişnuită pentru publicul din Europa. De această dată, pe simezele Galeriei "Euro Foto Art" din Oradea, vor fi instalate 101 fotografii reprezentative, alb-negru şi color, realizate de artiştii fotografi din China. Vernisajul va avea loc mâine, 25 septembrie, de la ora 11.00, la care organizatorii manifestării îi invită pe toţi iubitorii artei fotografice.
Lansare de carte
Tot mâine, 25 septembrie, de la ora 17.00, în Sala Mare a Primăriei Oradea, va avea loc lansarea Antologiei de poezie "Jamais vu sau la prima bere cu tata". Volumul de poezie este o antologie realizată la Editura Brumar, care prezintă cititorilor patru poeţi tineri reprezentativi ai noului val în poezia actuală Andrei Pintea, Alexandru Drăgan, Adrian Mălăieş Popescu şi Dumitru Vlad. Cartea va fi prezentată de poetul Mihai Vieru.
Spectacol folcloric aniversar
Deschiderea festivă a noii stagiuni pentru cele două Ansambluri artistice profesioniste ale Filarmonicii de Stat Oradea, "Crişana" şi "Nagyvarad", va fi marcată mâine, 25 septembrie, de la ora 18.00, în sala Enescu-Bartok a instituţiei, printr-un spectacol folcloric de aniversare a 60 de ani de la înfiinţarea Filarmonicii. Preţul unui bilet este de 10 lei, biletele se găsesc la casieria Filarmonicii de Stat, str. Moscovei nr. 5.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.