Agenda culturală
Manifestări de Ziua Imnului
Ziua Imnului va fi marcată la Oradea mâine, 29 iulie, pe platoul din faţa Primăriei municipiului, printr-un ceremonial militar, programat să înceapă la ora 10.00. Programul va cuprinde întâmpinarea persoanelor oficiale, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului în dispozitiv, rugă şi închinare pentru poporul român oficiate de preotul militar, rostirea de alocuţiuni privind importanţa acestei zile, un spectacol susţinut de Muzica Militară a Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu", interpretarea vocal-instrumentală de către întreaga asistenţă a imnului naţional, precum şi defilarea detaşamentului de onoare. "Deşteaptă-te, române!" a fost ales, imediat dupa Revoluţia din Decembrie 1989, imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.
Spectacol retro
Terasa "Curtea Veche" (strada Bogdan Petriceicu Haşdeu nr. 20), vă invită în fiecare vineri şi sâmbătă seara, de la ora 20.00, la un spectacol de muzică retro, din anii '50, '60, '70 şi '80, susţinut de Lucian Chelu & Friends.
Expoziţie de fotografie din Ungaria
În continuarea programului expoziţional "Vacanţa 2010", Asociaţia "Euro Foto Art" din Oradea oferă publicului vizitator diferite expoziţii atractive de artă fotografică. De această dată, noua expoziţie va fi alcătuită din 100 de lucrări realizate de artiştii fotografi din oraşul Kazinbarczika, Ungaria. Vernisajul va avea loc luni, 2 august, de la ora 11.00, în Galeria "Euro Foto Art" din Oradea, Piaţa 1 Decembrie nr. 12, la care va fi prezent şi un grup de fotografi creatori din Kazinbarczika, în frunte cu preşedintele Asociaţiei, artistul fotograf Ádám Szatmáry-Király E.FIAP.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.