Cea de-a doua ediție TIFF Oradea s-a încheiat duminică seară, pe 8 septembrie, după trei zile marcate de evenimente speciale, premiere și proiecții în aer liber. În topul preferințelor cinefililor s-au aflat, anul acesta, cele mai așteptate și apreciate titluri ale momentului și cine-concertele găzduite de Sinagoga Sion.

Mii de spectatori s-au bucurat și la această ediție de filmele noi și multi-premiate, sosite la Oradea alături de creatorii și protagoniștii lor.  Trei titluri autohtone conduc clasamentul celor mai urmărite filme la ediția din acest an. În prima zi de festival, la Filarmonica de Stat din Oradea, sute de cinefili au ales să urmărească pe marele ecran, în prezența actorului George Piștereanu, La Gomera (r. Corneliu Porumboiu), propunerea României la Oscar.  Sâmbătă seara, în decorul inedit al Cetății, spectatorii s-au lăsat fermecați de povestea de dragoste din Parking, cel mai nou film în regia lui Tudor Giurgiu, despre un poet român care emigrează în Spania și descoperă, în scurt timp, marea dragoste, dar și dorul de casă. Pe 7 septembrie, cinefilii au venit în număr mare și la întâlnirea cu actrița Dana Rogoz și regizorul Radu Dragomir, invitați la proiecția specială MO, programată la Oradea înainte de lansarea oficială a filmului în cinematografe.

Topul preferințelor spectatorilor este completat de cine-concertul Căruța Fantomă. Capodopera cinematografiei mute, acompaniată live de Foley’Ala și vocea inconfundabilei Irina Margareta Nistor, au atras atenția celor mai mulți iubitori de film în ultima seară de festival.  Nici evenimentele programate în celelalte două zile nu s-au lăsat mai prejos, cine-concertele clasându-se printre cele mai populare opțiuni ale spectatorilor din acest an.  Orădenii nu au ratat ocazia de a urmări pe marele ecran titlurile premiate la ce-a de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, printre cele mai urmărite filme din acest an numărându-se Dama de cupă (Queen of Hearts), povestea controversată care i-a adus regizoarei May el-Toukhy Premiul pentru Cea mai bună regie.

Până la următoarea ediție, experiența festivalului va continua prin intermediul platformei de video streaming TIFF Unlimited, disponibilă oriunde în România, pe tot parcursul anului, cu filme noi la fiecare două săptămâni.