În prezenţa unei numeroase audienţe, formată din colegi din cadrul Facultăţii de Arte, prieteni şi colaboratori, asist. univ. drd. Anca Popescu Raţiu şi-a susţinut ieri, la Casa de Cultură a municipiului din Oradea, partea practică a lucrării de doctorat, susţinerea teoretică urmând să se desfăşoare, probabil, în cursul lunii octombrie, la Timişoara.

 

"Lucrarea, care constă într-o instalaţie textilă, se desfăşoară sub egida Facultăţii de Arte Vizuale din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, urmând ca susţinerea teoretică să fie, probabil, în cursul lunii viitoare, la Timişoara", a anunţat Anca Popescu Raţiu, coordonatorul ei ştiinţific fiind directorul prof. univ. dr. Aurel Chiriac. Titlul lucrării este "Conversaţii cu Dumnezeu" şi are ca subiect principal un dialog imaginar între autoare şi divinitate, răspunsul divinităţii fiind exprimat, plastic, în lucrare. "Lucrarea constă într-o piramidă din material textil, susţinută pe un schelet metalic, piramidă cu înălţimea de 7 metri şi cu latura pătratului de peste 6 metri", a mai spus artista. Din punct de vedere cromatic, creaţia ei îmbină nuanţele albastru cu roşu, galben şi alb, într-un mod expresv şi foarte armonios. "Conversaţiile", mai spune autoarea, se referă la geneză, iubire şi nemurire, împărţind, din punct de vedere plastic, lucrarea în trei mari segmente. În mijlocul instalaţiei atârnă un pendul, care simbolizează atât dorinţa de cunoaştere a viitorului, cât şi trecerea timpului.

 

"Doi ani am lucrat la ea. Au fost probleme tehnice, datorită dimensiunii sale, dar le-am depăşit cu bine. Cred că această lucrare mă reprezintă, că este spectaculoasă şi, în acelaşi timp, simplă şi profundă", a mai spus Anca Popescu Raţiu, menţionând că s-ar putea să o expună în câteva locuri din oraş, în cadrul Toamnei orădene.