Tânărul scriitor va debuta în proză cu romanul "Calvarium" (Editura Bastion 2009), carte care va fi lansată la Facultatea de Litere din Oradea, luni, 2 noiembrie, de la ora 15.00, în sala C23, şi prezentată de criticul literar Marius Miheţ.

 

Cartea va mai fi lansată miercuri, 4 noiembrie, de la ora 13.00, la Colegiul Naţional "Iosif Vulcan", din Oradea, şi joi, 5 noiembrie, de la ora 13.00, la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" din Oradea. Andrei Simuţ este absolvent al Colegiului Naţional "Iosif Vulcan" Oradea (2000) şi al Facultăţii de Litere din Cluj (2004), unde este în prezent doctorand al Catedrei de Literatură Comparată. Membru al Asociaţiei de Literatură Comparată România. A publicat cronică literară şi eseuri în "Observator cultural", "Caiete Echinox", "Steaua" şi "Cuvântul". În 2007 debutează cu eseul "Literatura traumei" (Casa Cărţii de ştiinţă, Cluj), premiat de USR - Filiala Cluj şi de revista "România literară".