În perioada 23-25 iulie, Ansamblul folcloric "Bihorul" al Casei de Cultură a municipiului din Oradea ne-a reprezentat la Festivalul Internaţional de Folclor "Cântecele munţilor", de la Sibiu, alături de ansambluri din Polonia, Bulgaria, Cipru, Israel şi România. Cu acest prilej, artiştii noştri au prezentat cântece şi jocuri din zona Bihorului, programul lor fiind frumos completat de prezenţa solistelor Ioana Urs şi Larisa Tripon.

 

Festivalul de la Sibiu a debutat cu parada ansamblurilor participante, urmată de spectacolul organizat în Piaţa Mare. Ansamblul folcloric "Bihorul", al Casei de Cultură a municipiului din Oradea, a prezentat dansuri şi cântece din zona Bihorului, cucerind audienţa. Artiştilor noştri li s-au alăturat reprezentanţi ai folclorului românesc din judeţele Cluj, Vaslui, Caraş-Severin, Mureş, Sibiu, precum şi îndrăgiţi solişti de muzică populară. În cea de-a treia zi, pe 27 iulie, ansamblul nostru a fost invitat la Festivalul "Sus pe muntele din Jina", eveniment care, de aproape 40 de ani, reuneşte toată Mărginimea Sibiului. Şi în acest an, peste 10.000 de oameni au urcat pe platoul de la Jina ca să petreacă cu muzică populară, bulz ciobănesc, mici şi miel la ceaun. În urma evoluţiei lor, primarul comunei Jina, Iancu Beschiu, i-a premiat pe artiştii bihoreni cu diplomă pentru păstrarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti. Între proiectele de viitor ale ansamblului se numără participarea, în perioada 31 iulie-9 august a.c., la Festivalul "Dobroge, mândră grădină", din Staţiunea Eforie Sud, unde ne va reprezenta un grup restrâns, restul membrilor ansamblului urmând să participe în perioada 1-15 august la prima ediţie a Festivalului berii, care va avea loc în incinta bazei sportive a Hotelului President din Băile Felix.