Atunci (1918) şi acum (2003)
Mâhniri, paralele, întrebări şi simţiri de la Alba Iulia
Oare românul mai e român?
1 Decembrie 1918, ziua cea sfântă a poporului român, ziua cea mare a reîntregirii fiinţei naţionale - 1 Decembrie 2003, sărbătoarea naţională a românilor. Am fost prezent la festivităţi împreună cu un grup de români bihoreni, am văzut, am trăit sărbătoarea, dar am şi cugetat cu tristeţe, comparând anii: 180 de grade (în loc de simţirea românească din 1918, festivism curat, campanie electorală). Aceasta a fost mâhnirea mea şi a altora la Alba Iulia. Unde-i simţirea românului din 1918? Unde-i sublimul acelui an? Unde-i sunt idealurile? Atunci românul s-a bucurat că s-a făcut o ROMÂNIE MARE, acum, în 2003, români adunaţi din toată ţara au participat - mulţi în necunoştinţă de cauză - la ciuntirea sau hai să-i spunem federalizarea, sau, şi mai dulce, regionalizarea României. Câtă eroare! Nu se poate, Românule, trezeşte-te! Promotorii Noii Ordini Mondiale doresc să desfiinţeze România ca ţară (vezi: Los Angeles Times din 25 august 1992, la William B. Wool, geograf şef al Departamentului de stat american, după care jumătatea de nord a Transilvaniei şi Bucovina aparţin altora - a se intui - iar nordul Moldovei, de asemenea, tot altora). Şi aceasta pentru simplul fapt că aşa cere Noua Ordine Mondială. Unde eşti, tu, Ţepeş Doamne? Unde eşti tu, Ceauşescule? Unde sunteţi voi, ceilalţi învechiţi de istorie, dar nu uitaţi: Mircea, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mihaiule, Brâncoveanule..., unde sunteţi românilor care v-aţi dat viaţa pentru această ţară?
Nu ştiu unde sunteţi, Dumnezeu să vă odihnească sufletele, dar nici într-un caz nu mai sunteţi la Alba Iulia. A rămas doar sfânta aducere aminte a simţirii voastre româneşti.
Vă-ntreb şi pe Voi, purtători de har dumnezeiesc şi simţ românesc: Şaguna, Hosu, Miron-Patriarhul şi pe toţi împreună cu voi, unde sunteţi? De ce ne-aţi uitat? Veniţi înapoi să vedeţi ce s-a ales de jertfa voastră: paradă militară şi campanie electorală, mici, vin şi fasole. Şi toate acestea, acum, în 2003, când zorii zilei de mâine sunt tot mai întunecaţi, iar jertfa şi sângele vostru se întrevăd zădărnicite.
Ultima rugăminte către voi: "VENIŢI ÎNAPOI!" Dacă aş avea putere, v-aş învia, dar, din păcate, nu o am. Veniţi şi învăţaţi-ne cum se merge la Alba Iulia! Ce trebuie să simţim acolo de fiecare 1 Decembrie. Părinţii, bunicii şi străbunicii noştri au mers la Alba Iulia chiar dacă s-au dus în opinci şi sumane şi pe jos, s-au dus cu simţirea românească. Acum, vizavi de parada militară, pe care, sincer vă spun, am admirat-o cu multă satisfacţie, îmi pun întrebarea: Ce au căutat acolo mii de "îmbrăcaţi", presupunând că exerciţiul pregătirii şi al execuţiei a durat câteva săptămâni şi câţiva lei. Şi toate acestea acum, când românul moare de foame şi frig, când din cauza sărăciei renunţă la calorifere şi încălzire şi se debranşază. Oare de acestea are nevoie românul?
Şi în final, să mă regăsesc şi să mă exprim ca preot ortodox român, făcându-mi "mea culpa" cuvenită dacă-mi supăr fostul coleg de facultate şi de an (Arhiereul Andrei al Albei Iulia) sau de fostul duhovnic (episcopul Caransebeşului - Laurenţiu) sau pe ceilalţi din soborul aşteptând, nu aşteptat, în mai puţin frig, este adevărat, dar în picioare şi în neliniştea întâlnirii. Vă pun această întrebare, după mine bine justificată şi necesară: Înalt Prea Sfinţiile Voastre, Prea Sfinţiile Voastre, fraţi preoţi în Iisus Hristos, cum aţi acceptat şi suportat aşteptarea de o oră a cuiva, indiferent cine este cel aşteptat? Lumea ştie, dintotdeauna, că preotul, în general, şi episcopul, în special, sunt aşteptaţi. Asta fără mândrie deşartă. Vă-ntreb: aşa a făcut Miron-Patriarhul? Aşa a făcut Şaguna al nostru, al Ardealului? Cine v-a sărutat dreapta binecuvântătoare la Alba Iulia? Cât ne va mai răbda Dumnezeu şi lumea?Cum socotiţi această umilinţă şi slugărnicie? Ei (politicienii), indiferent cine sunt, au mandate temporare, fie de patru ani, fie de opt, dar Voi, Prea Sfinţiile Voastre, şi noi, preoţii, avem consacrarea sfântă pe viaţă. Atunci, mai întreb, de ce? Qui prodet? Cui slujiţi? Unde este demnitatea sacramentală?
Adevărate mâhniri. Există un principiu psiho-filosofic numit "fond şi formă", căruia, vrând-nevrând, trebuie să ne supunem, altfel devenim duplicitari, extremişti sau orice.
Mai întreb: unde-i fondul? Dacă toţi am sluji formei şi nu fondului, fie în politică, fie în Biserică, atunci, vorba românului... vai de mama noastră (sau vai de noi).
1.XII.2003



Comentarii
Nu există nici un comentariu.