Bicentenarul nașterii lui Avram Iancu - Două cărți de valoare despre personalitatea eroului pașoptist
Actualitatea eroului românilor, Avram Iancu, în special în acesta an, când se împlinesc două secole de la nașterea sa, se situează la cote maxime, atât în ceea ce privește interesul istoricilor, cât și al publicului larg, iubitor de istorie.
Cercetători și universitari clujeni din domeniul slujitorilor muzei Clio și-au făcut o datorie de conștiință din a readuce în atenția contemporanilor personalitatea lui încă din anul 2022, la 150 de ani de la trecerea acestuia în neființă. Efortul lor a avut deja două rezultate notabile, pe care ne face plăcere să le prezentăm astăzi cititorilor Crișanei.
În anul 2022, la Cluj-Napoca a fost lansat memorabilul proiect „Avram Iancu, 200 de ani de la naștere”, care se derulează sub egida Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, până în anul 2027. Remarcăm faptul că proiectul, deși nebugetat, s-a bucurat de susținerea Asociației Istorice „George Barițiu” și este finanțat de Banca Transilvania. Demersul științific este unul de mare anvergură, așa cum ne asigură susținătorii săi, întins pe o perioadă de câțiva ani. În cadrul acestuia au apărut deja primele două volume de istorie dedicate eroului românilor din timpul Revoluției de la 1848-1849, Avram Iancu, pe care le aducem, cu această ocazie, în atenția publicului.
Cele două tomuri, de înaltă ținută științifică, își datorează apariția, în primul rând, efortului și abnegației istoricului clujean dr. Ela Cosma, cercetător științific gr. I și șefa sectorului mișcare națională, la Institutul „George Barițiu”.
Primul volum conține studiile și comunicările prezentate la simpozionul comemorativ „Avram Iancu. 150 de ani de la moarte” și este coordonat de cercetătorii Ela Cosma și Varga Atilla, de la Institutul de Istorie „George Barițiu”, iar cel de-al doilea este semnat de Ela Cosma și se intitulează „Avram Iancu, avocatul moților și al națiunii române. Documente necunoscute din colecția Rațiu de la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca (1850-1877)”.
Volumul I, Avram Iancu - 150 de ani de la moarte. Studii și comunicări” are o structură tripartită.
Prima parte conține lucrările susținute la simpozionul „Avram Iancu inedit 150 de ani de la moarte și se intitulează Avram Iancu în memoria istorică”. Comunicările din cuprinsul său au la bază numeroase trimiteri la documente (edite sau inedite), referitoare la Avram Iancu și, fapt remarcabil, câteva studii sunt realizate pe baza unor fonduri de documente în mare parte inedite, între care colecția Rațiu de la BCU „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, donată acestei instituții în anul 2015, de către nepotul lui Ion Rațiu, Indrei Rațiu.
Secțiunea a doua a tomului îl prezintă pe „Avram Iancu în documente și portrete” și are ca fundament documentele din Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca. Unele dintre acestea au constituit materialul unei expoziții dedicate lui Avram Iancu: donația lui Indrei Rațiu (din anul 2015), fondurile Vasile Fodor și Hossu-Longin, donația Alexandru Lapedatu, colecția de stampe și ilustrate ale BCU Cluj-Napoca.
Cea de-a treia parte a volumului, „Avram Iancu în facsimile”, cuprinde documentele din colecțiile Rațiu, Fodor și Astra de la BCU Cluj, precum și toate portretele cunoscute până astăzi ale lui Avram Iancu, precum și fotografii ale statuilor sale din orașele Transilvaniei. Am constatat că, din păcate, bustul lui Avram Iancu (de sculptorul Cornel Durgheu) din Parcul Traian, situat în centrul orașului Oradea, a scăpat atenției autorului.
După cum precizează coordonatorii volumului, Ela Cosma și Varga Attila, acest prim tom „prefigurează aniversarea din anul 2024” și deschide colecția care este dedicată lui Avram Iancu.
Cel de-al doilea tom din colecția „Avram Iancu - 200 de ani de la naștere, intitulat Avram Iancu, avocatul moților și al națiunii române. Documente necunoscute din colecția Rațiu de la BCU Cluj-Napoca (1850-1877” este o ediție critică de documente de excepțională valoare, la care ne referim în continuare. Volumul este de o mare relevanță pentru cunoașterea aspectelor legate de viața privată a lui Avram Iancu după anul 1850 și cu privire la posteritatea sa.
În mare măsură istoriografia română și-a concentrat atenția în special pe perioada revoluționară din viața eroului munților, apoi pe cea a demersurilor și cererilor adresate Vienei (până în anul 1852), și mai puțin pe cea de-a doua etapă din viața lui Avram Iancu, dintre 1852 și până în 1872, adică două decenii frământate din existența lui Avram Iancu. Din acest segment temporal sunt valorificate informații mai puțin cunoscute cu privire la părinții și fratele său, la rudele tatălui, la cumnata și verii săi primari, implicarea unora în evenimentele revoluționare, chestiunea curatelei asupra lui Avram Iancu, costurile înmormântării sale și multe alte informații introduse în circuitul științific și comentate cu profesionalism de istoricul Ela Cosma.
Pe măsură ce se adâncesc în lectură, prin fața ochilor cititorilor se perindă personajele contemporane lui Iancu, atitudinile, interesele, generozitatea și capacitatea de înțelegere a unora, pe de altă parte, invidia și meschinăria altora dintre apropiații săi, prieteni ori chiar membri ai familiei. Deasupra tuturor se profilează, însă, cu părți bune, cu slăbiciuni umane inerente, figura lui Iancu, ca un „avocat al națiunii”, cum inspirat îl numește autoarea, în momentele sale de apogeu din timpul luptelor din munți și prin cererile adresate Curții de la Viena.
Datele acestea, „exploatate” cu finețe intelectuală ne înfățișează eroul națiunii ca un tip uman cu luminile și umbrele firești oricărei personalități, în ultimii ani rămas singur, fiind marcat de reflecții amare și tristețea de a vedea eșecul idealurilor pentru care a luptat. Avram Iancu a mizat totul pe lupta pentru drepturile românilor, al cărui avocat a fost și după revoluție prin memoriile sale adresate autorităților Transilvaniei, dar n-a avut câștig de cauză. În ciuda acestui curs al evenimentelor moții îl primesc, în timpul peregriărilor sale solitare, în casele lor, înțelegând că sacrificiul său a fost făcut pentru ei. Autoarea a analizat toate sursele edite, coborând până la amănunte și detalii a căror importanța poate scăpa cercetătorului mai puțin avizat. Acolo unde este cazul, semnalează unele erori, fie de datare, fie interpretative ale unor evenimente din viața eroului.
Suportul documentar al comentariilor (cele 31 de documente din colecția Rațiu) este publicat în partea a doua, existând posbilitatea de a le parcurge prin lectură directă. În final, autoarea a întocmit un glosar de termeni juridici din Transilvania secolului al XIX-lea, fără de care lectura unor pasaje din documente ar fi, pentru cititorul de azi, foarte mult îngreunată. De o certă utilitate sunt și referințele bibliografice și indicii antroponimici și genealogici.
Întreaga lucrare demonstrează un efort notabil, prin analiză și discernământ critic, dublat de cunoașterea profundă a epocii, în temeiul unei bibliografii exhaustive, ceea ce i-a permis să emită propriile judecăți de valoare asupra problematicii la care ne-am referit, care pot fi acceptate ca noi câștiguri științifice.
Prin cele două noi apariții editoriale, datorate unor profesioniști autentici care au pus accent pe restituirea adevărului istoric, s-a realizat un progres de netăgăduit, fapt pentru care se cuvine să apreciem inițiativa absolut meritorie a cercetătorilor Insitutului de Istorie „Geoge Barițiu”, de a aprofunda investigația asupra celui mai popular erou național din Transilvania și a-l apropia, prin maniera de scriere și noutate, generațiilor de astăzi.
„Pregătind aniversarea bicentenarului nașterii eroului munților (2024), istoricii moderniști de la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj în 2023 demarează un proiect amplu pe cinci ani, coordonat de Ela Cosma și Varga Attila. (...) În acest scop, în primul rând, este necesară identificarea, adunarea laolaltă, inventarierea și reeditarea tuturor documentelor publicate deja, în vederea realizării, în premieră, a unui corpus documentar Avram Iancu. Acesta va include, exhaustiv, pe cât posibil, actele olografe și autografe, rapoartele militare, actele juridice, corespondența trimisă și primită de eroul munților și presa de epocă în limbile română, germană și maghiară. Corpusul documentar Avram Iancu, ce va beneficia de expertiza istoricilor moderniști sus-meționați, specializați în paleografiile de epocă, este de mare necesitate și importanță pentru istoria și cultura românească.”
Extras din: Ela Cosma, Avram Iancu - avocatul moților și al națiunii române. Documente necunoscute din Colecția Rațiu de la BCU Cluj-Napoca (1850-1877), Editura Argonaut, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2023, p. 263
Prof. univ. dr. Antonio FAUR
Excelent articolul. O mică eroare. Indrei Rațiu este fiul și nu nepotul lui Ion Rațiu.