Bienala Mondială "Premfoto" a ajuns la final
Muzeul Ţării Crişurilor, din Oradea, a găzduit, marţi seara, vernisajul expoziţiei din cadrul celei de-a VI-a ediţii a Bienalei Mondiale "Premfoto", care a încercat, şi de această dată, să asigure o normalitate în afirmarea valorilor în domeniul artei fotografice. Cu acest prilej, au fost prezentate lucrările selectate de un juriu internaţional, provenind din 40 de colţuri ale lumii.
"Ne reîntâlnim după doi ani în această instituţie, pentru a vernisa expoziţia, care face parte din cea de-a VI-a ediţie a Bienalei Mondiale ?Premfoto?. E o bucurie pentru mine că acest Salon de artă fotografică universală rezistă, confirmând ideea, conform căreia Saloanele, chiar dacă au fost contestate într-o vreme, îşi au rostul, deoarece pun în lumină adevăratele valori", le-a mărturisit celor prezenţi Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor.
În continuare, Ştefan Toth, directorul Salonului "Premfoto", a făcut o incursiune în destinul acestei bienale.
La toate cele şase categorii s-au acordat atât medalii de aur, cât şi menţiuni FIAP. Astfel, reprezentanţii României, Adrian Tănase E.FIAP, Ştefan Toth A.FIAP şi Constantin Dancoglu E.FIAP, au obţinut menţiuni FIAP, la categoriile: fotografie alb-negru (clasic), alb-negru (digital) şi color (digital), iar artistul fotograf Mihai Moldovan A.FIAP a obţinut medalia de argint la categoria color (clasic). Valoarea artiştilor orădeni, necontestată de juriu, a făcut ca medalia de aur, din partea Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, să revină lucrării "Spirală", aparţinând lui Constantin Dancoglu. Toate imaginile selectate au făcut obiectul catalogului "Premfoto", apărut la Tipografia "Honterus", din Sibiu, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii şi Cultelor, din România.
În finalul manifestării, au fost acordate premii unor instituţii şi persoane, care s-au identificat cu acest eveniment de calibru internaţional. Bienala Mondială "Premfoto 2004" (organizată de Clubul Fotografic "Nufărul", din Oradea) s-a finalizat la Galeria "Tibor Ern?", cu o expoziţie alcătuită din cele mai valoroase lucrări, care nu au fost realizate în premieră.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.