Zilele acestea,  stă să iasă de sub tipar,  al doilea volum din Cântecul după cântec, schiţă pentru un univers folcloric bihorean, carte realizată în colaborare de Ioan Degău şi Miron Blaga, care are menirea de a completa şi detalia conţinutul primului tom, un tom destul de bogat - circa 70 de solişti şi aproape 20 de animatori şi personalităţi care au cultivat folclorul bihorean etc.

Faţă de prima carte, care prezenta circa 70 de solişti şi aproape 20 de animatori şi personalităţi care au cultivat folclorul bihorean etc.  noul volum aduce în atenţie alţi circa 50 de solişti vocali şi peste 100 de instrumentişti, enumeraţi de altfel în ediţia de ieri a acestei rubrici . Capitolul al IV-lea este unul "nou", în sensul că el aduce în prim-plan ansambluri, formaţii şi grupuri folclorice bihorene, punându-se accent mai ales pe activitatea lor actuală. Sunt prezentate ansamblurile Crişana, Bihorul, Nuntaţii Bihorului, Vergelul, Lioara, Auşana, Cununiţa din Beiuş şi Cununiţa din Mădăras, Bărdăuţa din Borod, Florile Bihorului, grupul "Lioara" şi grupul "Feciorii Bihorului", precum şi alte câteva formaţii săteşti şi ale copiilor.

Instituţii care se ocupă cu cultura tradiţională, cercetători şi culegători de folclor muzical, animatori culturali etc. Sunt cuprinşi în capitolul "Cei din linia a doua" şi nu numai: Mihai Pop Bruchental, Efta Botoca, Constantin Sava, Aurel Flutur, Marioara Murărescu, Mircea Popescu, Marcu Leţ, Mircea Câmpeanu, Mihai Florea, Gheorghe David, Antonela Ferche-Buţiu, Florica Negrău, CJCPCT Bihor, Şcoala de Arte "Francisc Hubic", Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea etc.

În fine, în ultimul capitol - Addenda - este dedicat prezentării unor instrumente tradiţionale (fluier, nai, cimpoi, taragot şi vioară cu goarnă), ca şi întâlnirii Franz Liszt - Barbu Lăutaru, pentru a reliefa valoarea profesională deosebită a lăutarilor români. Urmează o sumă de piese din repertoriul unora dintre artiştii bihoreni şi un bogat set de fotografii.

Trebuie amintit şi faptul că, în volum, se revine asupra unor interpreţi prezenţi în volumul I, completându-li-se şi nuanţându-li-se activitatea: Vasile Iova, Marioara Precup, Elvira Lerinţiu, Ioana Urs, Mihaela Popa etc.

Cu toate inerentele scăderi şi puncte controversate sau discutabile, acest al doilea volum din "Cântecul de după cântec" întregeşte un prim demers în configurarea istoriei cântecului popular din Bihor, oferind "materie primă" pentru viitoare sinteze folclorice privind partea aceasta de ţară, propunând totodată spre neuitare un considerabil număr de interpreţi vocali şi instrumentişti, dar şi pe cei care, din umbră, au cercetat şi promovat cu asiduitate folclorul muzical bihorean.

Prin actul lor, Ioan Degău şi Miron Blaga au dovedit că, în Bihor, la toate nivelele, cultura tradiţională românească este o prezenţă vie, de mare impact social şi cultural, care se bucură de o atenţie constantă. Cartea, care însumează 632 de pagini, a apărut la Editura Primus din Oradea, în condiţii grafice deosebite.