Teatrul Regina Maria anunță cea de a patra premieră a stagiunii 2019/2020, „Revizorul” de N.V. Gogol, în regia lui Petru Vutcărău. Premiera va avea loc în 18 și 19 februarie, de la ora 19.00, la Sala Mare.

Nikolai Vasilievici Gogol este unul dintre marile nume ale literaturii universale, remarcându-se ca scriitor realist și satirist deopotrivă. Gogol a fost marcat în căutările sale de nevoia de a se desprinde de rutină și comoditate și de a se ridica deasupra statutului de „viețuitoare care viețuiește numai pentru a viețui”. El folosește limbajul comediei pentru a exprima dramele timpului său, iar râsul gogolian a fost inspirat de însuși Pușkin, Gogol afirmând: „Dacă e vorba să râdem, apoi să râdem tare, să râdem de ceea ce merită într-adevăr să fie ridiculizat de toți.” Anecdota care stă la baza comediei „Revizorul” îi este inspirată tot de către Pușkin, măiestria lui Gogol fiind aceea de a reda o imagine satirică de sinteză a întregii burghezii a Rusiei imperiale, prin intermediul unui mic grup de funcționari dintr-un orășel de provincie.

„Funcționarii corupți, în frunte cu primarul, primesc o veste tulburătoare: un revizor va sosi incognito în orașul lor pentru a efectua câteva investigații. Activitățile de clică riscă să fie descoperite, astfel, fiecare dintre cei implicați își asumă propriile fapte corupte și încearcă să le dreagă după posibilități. În plin proces de organizare a mușamalizării, aceștia primesc vestea că la han a ajuns un individ suspect, care prezintă semnalmentele unui inspector”, aşa cum se arată în sinopsis.

Din distribuție fac parte actorii: Șerban Borda, Gabriela Codrea, Anca Sigmirean, Răzvan Vicoveanu, Alin Stanciu, Andrian Locovei, Alexandru Rusu, Sebastian Lupu, Sorin Ionescu, Pavel Sîrghi, Eugen Neag, Petre Ghimbășan, David Constantinescu, Lucia Rogoz, Ciprian Ciuciu, George Dometi, Carina Bunea, Maria Teișanu, Miruna Lazăr, Giorgiana Coman, Calița Nantu, Daniela Purcărea, Ionuț Șerban, Igor Lungu. Regia spectacolului este semnată de Petru Vutcărău.

„Este o bucurie pentru mine să lucrez cu actori atât de talentaţi. Trupa de actori de la Oradea are un mare potenţial, iar echipa artistică care a lucrat alături de mine la acest spectacol a fost formată din profesionişti veritabili cu care nu am mai avut ocazia să colaborez”, a spus, în cadrul conferinţei de presă, Petru Vutcărău. Acesta a ţinut să sublinieze contribuţia foarte importantă a scenografului Adrian Damian în acest spectacol, un scenograf care a gândit un decor modular, care facilitează mişcarea scenică în plan vertical, nu doar orizontal, un decor care i-a provocat regizorului o mare bucurie.

La rându-i, Adrian Damian a subliniat că teatrul orădean este printre cele mai bine dotate teatre din ţară la capitolul scenotehnică, lăudând investiţiile recent făcute în instituţie. Din echipa de creaţie fac parte şi Bogdan Gheorghiu, light design, Ioanei Ilaș-Bodale, creaţie video, iar costumele, de asemenea spectaculoase, sunt semnate de Tatiana Popescu.