Centrul de Cultură al Județului Bihor - Proiecte culturale ample
Luna iulie aduce un calendar bogat de proiecte și evenimente pentru Centrul de Cultură al Județului Bihor, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Bihor.
Prin Compartimentul de Conservare, Cercetare și Promovare a Culturii Tradiționale și Școala de Arte „Francisc Hubic”, instituția a desfășurat sau a fost parteneră în numeroase proiecte dedicate promovării patrimoniului cultural și educației artistice, atât în județul Bihor, cât și la nivel național și internațional.
În perioada 8-13 iulie, Centrul de Cultură al Județului Bihor a fost partener în cadrul Taberei Internaționale de Creație organizate de Asociația „Szoboszló Art Műhely”, desfășurată la Hajdúszoboszló, în Ungaria. Evenimentul a reunit artiști plastici din România și Ungaria, oferind un cadru dedicat creației și dialogului artistic. Instituția a fost reprezentată de Csathó Töhötöm Csongor Károly, referent în cadrul CCJB, care a sprijinit organizarea și coordonarea activităților desfășurate pe parcursul taberei.
În data de 9 iulie, Centrul de Cultură al Județului Bihor a participat la ceremonia de inaugurare a Consulatului Onorific al Irlandei, deschis la Sânmartin. Ceremonia a cuprins momente artistice susținute de cursanta Școlii de Arte „Francisc Hubic”, Ilinca Buțiu, care a oferit un recital vocal-instrumental de muzică ușoară, interpretând la pian și voce, precum și de prof. Katalin Oszatzki, care a susținut un recital pianistic de muzică clasică. Cu acest prilej, managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor, prof. Liviu Buțiu, și consulul onorific al Irlandei, Eoghain O’Byrne, au semnat un parteneriat de colaborare culturală și educațională, care urmărește dezvoltarea unor proiecte comune și a schimburilor culturale dintre cele două instituții.
Unul dintre cele mai importante evenimente ale lunii a fost cea de-a XXXIII-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, organizată în perioada 17-19 iulie de Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Centrul de Cultură al Județului Bihor și Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor”.
În cadrul târgului, Centrul de Cultură al Județului Bihor a organizat programul artistic din primele două zile ale evenimentului, reunind pe scenă ansambluri și interpreți reprezentativi ai județului. Au evoluat Ansamblul folcloric Floarea Barcăului din Marghita, coordonat de Sergiu Duca și Mădălina Duca, alături de interpretele Miruna Bozga și Anamaria Nuțaș, Ansamblul folcloric Vetre Bihorene din Oradea, coordonat de Dumitru Cora, împreună cu interpreții Ilinca Buțiu, Roxana Ferche și Răzvan Pargea, solistul instrumentist Tezaur Uman Viu, Marius Mihuț (vioară cu goarnă), alături de Narcis Bronț (tobă) și Iulia Lupșa (dans), precum și Ansamblul folcloric slovac Datelinka din Vărzari, coordonat de Kapusniak Ana. În cea de-a doua seară au urcat pe scenă Ansamblul folcloric Ardeleana din Tulca, coordonat de Monica Pârge, Ansamblul folcloric Zajgo din Săcuieni, coordonat de Beres Csilla, interpreta Ioana Urs, precum și Ansamblul folcloric Nuntașii Bihorului, coordonat de Cosmin Mocan, alături de interpretul Ciprian Mocan. Spectacolele au pus în valoare autenticitatea folclorului bihorean și diversitatea culturală a județului.
În același sfârșit de săptămână, Ansamblul Folcloric Vetre Bihorene, coordonat de Dumitru Cora, a reprezentat instituția la tradiționalul Târg de Fete de pe Muntele Găina, contribuind la promovarea patrimoniului cultural bihorean în cadrul unei manifestări cu rezonanță națională.
Tot în perioada 18-19 iulie, Centrul de Cultură al Județului Bihor a fost partener al Festivalului Internațional de Folclor al Tineretului Slovac „Mládežnícky Folklórny Čerpotok 2026”, desfășurat la Valea Cerului. La deschiderea oficială a festivalului a fost prezent și managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor, prof. Liviu Buțiu, care a adresat un mesaj participanților, subliniind importanța păstrării și transmiterii tradițiilor către tânăra generație și rolul comunității slovace în patrimoniul multicultural al județului Bihor.
În paralel cu activitățile dedicate culturii tradiționale, Școala de Arte „Francisc Hubic” a organizat două proiecte educaționale dedicate tinerilor instrumentiști. Între 6 și 10 iulie, la Săcueni, s-a desfășurat Școala de Vară pentru instrumente de suflat din alamă și lemn, organizată în parteneriat cu Primăria Orașului Săcueni și Teatrul Orășenesc „Szabó Ódzsa”, iar între 13 și 18 iulie, la Sânnicolau de Munte, a avut loc Tabăra de Muzică, organizată în parteneriat cu Protopopiatul Reformat Eriului. Coordonate de profesorul Dee Róbert Lőrinc, cele două proiecte au urmărit dezvoltarea aptitudinilor muzicale ale participanților și promovarea instrumentelor de suflat.
Activitatea Școlii de Arte continuă și în această perioadă prin două proiecte estivale aflate în desfășurare. „The Sound of Summer”, coordonat de prof. Lăcrimioara Deac, oferă cursanților clasei de canto muzică ușoară oportunitatea de a-și perfecționa tehnica vocală și expresivitatea artistică printr-un program intensiv desfășurat până la finalul lunii iulie.
Totodată, cursul de vară „Inițiere în arta cântului vocal și tainele tradițiilor populare”, coordonat de profesorii Antonela Ferche Buțiu și Simona Vereș, reunește tineri cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani într-un program dedicat dezvoltării tehnicii vocale, educației muzicale și aprofundării repertoriului tradițional românesc.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.