Cu un an în urmă, locuitorii satului Peştiş au sărbătorit 700 de ani de atestare documentară a satului lor, ocazie cu care s-au prezentat comunicări ştiinţifice legate de eveniment şi un program cultural artistic festiv. Iată că inimosul consilier local şi urmaş al unei nobile familii din Peştiş, Ioan Iacob, s-a străduit şi, spre cinstea sa, a reuşit să marcheze evenimentul mai sus amintit cu o placă comemorativă din marmură a cărui dezvelire şi sfinţire a avut loc în data de 8 iunie, în prezenţa unui numeros public alcătuit din săteni şi invitaţi. Cu această ocazie, întru cinstirea înaintaşilor, a personalităţilor născute în acest sat, care au făcut cinste întregului neam românesc, figura ilustrului profesor, pedagog şi teolog dr. Lazăr Iacob se detaşează cu siguranţă. Prin demersul cadrelor didactice, a doamnei directoare prof. Maria Hiriţ şi a Consiliului Local, Inspectoratul Şcolar Bihor a aprobat ca Şcoala din Peştiş să poarte numele ilustrului înaintaş, dr. Lazăr Iacob. Manifestările prilejuite de cele două evenimente au început la Biserica de lemn din sat, ce, prin vechimea sa (sec. XVII), stă mărturie continuităţii şi perenităţii românilor în această vatră românească, unde un sobor de preoţi a săvârşit o slujbă de pomenire şi un parastas întru cinstirea strămoşilor. Apoi, la sediul Şcolii cu clasele I-VIII, s-au dezvelit placa comemorativă şi noua firmă a şcolii cu denumirea mai sus-amintită. Momentul festiv s-a consumat în curtea şcolii şi a fost onorat de prezenţa şi discursurile domnilor: Petru Filip - primarul Oradiei, dr. Liviu Borcea, dr. Aurel Chiriac, Gheorghe Troie, inspector şcolar, Zeno Ţipţer - primarul Aleşdului. Au mai fost prezenţi consilieri locali, cadre didactice, elevi, săteni, precum şi descendenţi direcţi ai familiei dr. Lazăr Iacob. După cum era firesc, sărbătoarea Peştişului s-a încheiat cu cinstirea străbunilor prin versuri şi cântece, program realizat de elevii şcolii sub îndrumarea prof. Viorica Perţe şi Szucs Iuliu. Un moment de puternică emoţie l-a constituit recitarea poeziei "Cântec pentru satul meu" a cărei autoare, Zamfira Vidican, locuitoare a satului Peştiş, a decedat în această zi de sărbătoare. În memoria sa publicăm aceste versuri pline de dragoste şi condescendenţă faţă de sat şi locuitorii săi. Cântec pentru satul meu O, satul meu frumos ca o poveste, De dealuri molcome înconjurat, Cununi de fagi şi cetini ai pe creste, Şi-n vale curge râul argintat. De veacuri stă pe deal bisericuţa, Drept martora credinţei strămoşeşti, Lângă altar se-nchină bunicuţa, Cu ochii la puterile cereşti. Plugul cu boi ogoarele îţi ară, Dar şi maşini mai noi vei întâlni, Căci harnici fiii tăi se arătară, Şi-n vremuri vechi şi-n cele ce-or veni. Cetatea Şoimi stă iară mărturie, Cu turcii şi tătarii şi-alţi duşmani, Cum bravii tăi eroi la datorie, Luptau să scape ţara de tirani. Căsuţe mici, pe uliţi înşirate, Şi case mari, palate boiereşti, Pe drumul nou, cu feţe-mbujorate, Frumoşi şi veseli tineri întâlneşti. Îmbrăţişaţi cu cartea sau cu munca, În lume mulţi din fiii tăi plecară, Uitară casa părintească, lunca, Şi traiul greu, dar dulce de la ţară. În noapte, când zefirul călător Îşi cântă melodia-n crengi de fagi, Se-aude glasul satului, cu dor, - Veniţi pe-acasă, fiii mei cei dragi. Poezie închinată satului Peştiş 16 aprilie 2003 - Zamfira Vidican