Galeria „Matei Stegerean” a Centrului Expozițional „Euro Foto Art” din Cetatea medievală a fost gazda vernisajului expoziției anuale a membrilor Clubului Fotografic „Nufărul” Oradea (CFNO).

 

Pe simezele Galeriei „Ștefan Vilidár István” au fost instalate 50 de lucrări realizate de membrii creatori și de onoare ai fotoclubului: Liviu Constantin Demeter, Nicoleta Gabor, Ovidiu Gabor (EFIAP), Radu Gabor, Laura Haiduc-Harris, Kenéz Emese, Gheorghe Petrila (EFIAP), Ovi D. Pop (EFIAPd), Claudiu Szabó (EFIAP), Ștefan Tóth István (AFIAP, ESFIAP) și Gelu Vrabie.  

Fotografiile expuse cuprind mai multe genuri ale artei fotografice: portrete, peisaje, eseuri, reportaj, de folclor și street fotografii. Publicul prezent la eveniment a fost salutat de către artistul fotograf Ștefan Tóth István, președintele CFNO, care, după ce a apreciat nivelul artistic al exponatelor, a subliniat importanța organizării expozițiilor anuale ale membrilor. În continuare, artistul fotograf Claudiu Szabó, vicepreședintele CFNO, a rememorizat perioadele de glorie (când Primăria Municipiului Oradea a susținut financiar proiectele culturale internaționale), care au permis organizarea în municipiu a unor manifestări de amploare, cum au fost Reuniunile Europene ale Artiștilor Fotografi, la care au participat, pe lângă artiști fotografi din mai multe țări din bătrânul continent, și colegii lor de breaslă din Coreea de Sud și Japonia. În încheiere, fondatorul și actualul președinte, de la înființare, al CFNO a prezentat scurta istorie a celor 48 de ani ai Fotoclubului și a mulțumit publicului prezent la eveniment pentru participare. Momentele muzicale au fost oferite de artistul de violă orădean Sándor József Thurzó, reprezentant al Asociației Comunitare și Culturale Sola Fide (SFKKE), care a interpretat piesele: „Sosit-a ziua cea....”, de Vasile Spătărelu, „Vorbă de spirit”, de Mansi Barberis Plăcinteanu, „Sub o salcie pletoasă”, de Valentin Timaru, și „Ave Maria”, de Bihari Sándor. Fotografiile expuse se pot viziona și pe noul site al AIEFA, eurofotoart.ro, și vor fi proiectate și pe ecranele mijloacelor de transport în comun ale municipiului Oradea. Noua expoziție, organizată în parteneriat cu Asociația Internațională „Euro Foto Art”, Summit Agro România și Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune, va rămâne la dispoziția publicului vizitator până pe 25 aprilie, zilnic, între orele 08.00 – 20.00. Accesul publicului este gratuit.