În sala de expoziţii a Muzeului Memorial "Aurel Lazăr", a avut loc ieri relansarea Colocviilor Muzeului Ţării Crişurilor, care se vor desfăşura periodic la Oradea sub genericul "Spiritul şi memoria locului". Ultima întâlnire de acest gen a fost organizată de Complexul muzeal orădean în decembrie anul trecut.

 

"În destinul oricărei comunităţi intervin evenimente care îi dau un relief. Personalităţile sunt acelea care întregesc acel destin şi-l propulsează în istorie", a explicat Aurel Chiriac, directorul MTC. Tema primei întâlniri din cadrul acestor "Colocvii", care s-a consumat ieri, a fost "Fascinanta istorie a unei icoane", prilej cu care cei prezenţi au putut afla informaţii despre o piesă de tezaur aflată în păstrarea bisericii ortodoxe din Cociuba Mică, restaurată de specialiştii muzeului orădean. Invitaţi la dialog au fost Florian Heredea, restaurator pictură la Muzeul Ţării Crişurilor, preotul Marian Popa, din localitatea amintită, şi un specialist în domeniul patrimoniului religios din cadrul instituţiei muzeale, moderator fiind Florin Ardelean, care va fi gazda permanentă a întâlnirilor ce urmează să se deruleze periodic. "Colocviile Muzeului Ţării Crişurilor" îşi propun să identifice şi să analizeze evenimentele care au dat consistenţă vremurilor trecute, dar şi să aducă în prim plan chipul unor oameni exemplari. "Nu va fi uitat prezentul şi problemele care ne frământă în fiecare zi, ca intelectuali şi ca bihoreni, oameni care fie s-au legat de Oradea, fie s-au realizat în alte părţi, dar care au pus în valoare oraşul nostru prin opera şi mesajul lor", a mai spus directorul MTC.