Colocviile Muzeului Țării Crișurilor - „Transilvania n-a fost singură...”
Muzeul Țării Crișurilor din Oradea a găzduit marți, 13 mai, conferința intitulată „Principalele precondiții ale Răscoalei lui Horea în Transilvania din secolul al XVIII-lea”, susținută de dr. Paul E. Michelson, profesor emerit la Huntington University, Indiana (SUA).
Conferința a fost prefațată de prof. univ. dr. Gabriel Moisa, managerul instituției muzeale, care i-a mulțumit profesorului american, devenit în acest an membru de onoare al Academiei Române, pentru contribuția sa la istoriografia românească a secolelor XVIII-XXI.
Dr. Paul E. Michelson a oferit o analiză profundă a cadrului social, economic, politic și religios care a condus la revolta din 1784. Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan s-a înscris în contextul mai larg al mișcărilor de contestare a ordinii feudale din Europa secolului al XVIII-lea, prevestind revoluțiile sociale ce aveau să urmeze, inclusiv Revoluția Franceză din 1789. Aceasta reflecta tensiunile dintre o populație rurală tot mai conștientă de nedreptățile sociale și un sistem aristocratic conservator, similar cu ceea ce se întâmpla și în alte părți ale Europei centrale și de est.
„Transilvania n-a fost singură pe lume în secolul al XVIII-lea”, a concluzionat profesorul Michelson.
La final, prof. univ. dr. Sorin Șipoș a evidențiat faptul că această mișcare revoluționară a avut profunde implicații pentru istoria Transilvaniei și a românilor.
Evenimentul a fost organizat de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, și s-a desfășurat în cadrul Zilelor Muzeului Țării Crișurilor, ediția a XXVII-a.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.