Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria anunță premiera spectacolului „Tandrețea”, de Alfredo Sanzol, în regia lui Mihai Gligan, care va avea loc duminică, 15 martie, de la ora 19.00, la Sala Transilvania.

Dramaturg, regizor și actual director al Centrului Dramatic Național din Spania, Alfredo Sanzol (n. 1972) este unul dintre cei mai importanți autori contemporani ai teatrului spaniol. Scrierile sale se remarcă prin umor, inventivitate stilistică și interesul constant pentru explorarea unor noi structuri dramatice.

Piesa „Tandrețea”, una dintre cele mai cunoscute scrieri ale sale, a fost distinsă cu Premiul de Teatru Valle-Inclán în 2018 și a fost ecranizată în 2023 în regia lui Vicente Villanueva.

Construită ca o comedie romantică cu ecouri shakespeariene, piesa transformă conflictul dintre sexe într-un joc plin de umor și imaginație. O regină cu puteri magice provoacă un naufragiu pentru a-și salva fiicele de imperiul bărbaților și se retrage împreună cu ele pe o insulă pustie, hotărâtă să întemeieze o republică a femeilor. Planul este însă dat peste cap atunci când descoperă că insula este deja locuită de trei bărbați (un tată și cei doi fii ai săi) care au ales izolarea pentru a se feri de suferința provocată de iubire. În fața acestei situații neașteptate, cele două tabere sunt obligate să-și regândească convingerile, iar legile atracției încep să lucreze în direcții imprevizibile.

Dincolo de dimensiunea satirică, spectacolul vorbește despre fragilitatea oamenilor în fața iubirii, despre nevoia de apropiere și despre posibilitatea, imperfectă, dar necesară, a reconcilierii.

Regia spectacolului este semnată de Mihai Gligan, regizor din Cluj-Napoca, absolvent al Facultății de Teatru și Film din cadrul UBB. Debutul său profesional a avut loc cu spectacolul „Căsătoria”, de N. V. Gogol, montat la Teatrul Municipal Baia Mare, producție distinsă cu Premiul special al juriului pentru regie și Premiul pentru scenografie la Festivalul Internațional de Teatru Atelier (2022). „Tandrețea” marchează a doua colaborare a regizorului cu Teatrul Regina Maria, după participarea ca asistent de regie la spectacolul „Deșteptarea”, de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop.

Adaptarea textului este realizată împreună cu dramaturgul Vlad Sălbatecu, scenografia este semnată de Előd Golicza, costumele de Cristina Breteanu, iar universul sonor este creat de Richard Balint.

Din distribuție fac parte actorii: Giorgiana Coman – Regina Smarald; Anca Sigmirean – Prințesa Somon; Alina Leonte – Prințesa Rubin; David Constantinescu – Tăietorul de lemne Maro; Eugen Neag – Tăietorul de lemne Verdemarin; Pavel Sîrghi – Tăietorul de lemne Bleuciel.

Următoarele reprezentații sunt programate în 16 și 31 martie, precum și în 25 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Transilvania.

Biletele pot fi achiziționate de la agenția teatrală sau online, pe platforma poftimcultura.ro.