Concert de Crăciun, la Casa Tineretului - Primii pași pe scenă. Primele emoții
Un grup de copii, pregătit de profesorul de canto Daniel Teszler, a adus bucurie și emoție în sufletele publicului prezent luni seara, la Casa Tineretului din Oradea, la evenimentul, intitulat „Concert de Crăciun”.
Au fost clipe magice pentru toți cei prezenți, un eveniment plin de culoare și bună-dispoziție, pe care profesorul Daniel Teszler l-a pregătit, în cele mai mici detalii, cu elevii săi: Rebeca Codreși, Nicole Roman, Alexia Tirluța, trupa „Soul Sisters”, Izabela Cârja și Maia Chirchiboi. Cinci dintre aceștia au fost debutanți, o dovadă în plus că, în urbea de pe Crișul Repede, apar mereu copii talentați și silitori.
„Ceea ce propun eu orașului, începând din vara lui 2024, este un studio nou, care aduce de la sine voci noi, cu o suflare nouă. De aceea, copiii trebuie să aibă ocazia să se obișnuiască cu microfonul, cu publicul, într-un mediu cald și primitor, astfel încât, pe viitor, să se simtă pregătiți pentru a putea ieși în cadre publice, la evenimente mai largi etc.”, ne-a declarat profesorul de canto Daniel Teszler.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Casa Tineretului din Oradea, în calitate de gazdă, și Compania Teatrală Independentă Trendart Oradea - Comoara cu povești, care a asigurat sonorizarea, prin prezența inginerului de sunet Lucian Obadă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.