Trupa Ad Hoc sau Menestrelii de pe Corso, aşa cum sunt cunoscuţi pe plan local, au susţinut ieri, în cadrul Universităţii orădene, un concert de muzică medievală, eveniment care a făcut parte din suita de manifestări înscrise pe agenda Festivalului StudFest Oradea.

Trupa orădeană de muzică medievală Ad Hoc s-a înfiinţat în anul 2009, la iniţiativa lui Sergiu Boldor şi David Pusta, formând un duo de vioară şi chitară. Acum, trupa s-a dezvoltat atât din punct de vedere al componenţei, cât şi ca sonoritate, având în componenţă două viori, o chitară şi percuţie. În repertoriul trupei se regăsesc prelucrări ale unor melodii compuse de către "Blackmore's Night", Lorenna McKennit sau din repertoriul internaţional, pe care membrii trupei le-au apreciat în mod special. Orchestraţiile şi aranjamentele muzicale sunt făcute de Adrian Bologa. După participarea la mai multe evenimente, cu sau fără specific medieval, trupa îşi propune ca în această vară să ajungă la cele mai importante festivaluri medievale din ţară. Membrii trupei sunt: Sergiu Boldor - vioara I, Adrian Bologa  - vioara a II-a, Igor Antoniuc - chitară şi Said Ali - percuţie.