Concurs Județean de poezie - „Viața prin ochi de poet”
Ediția din acest an a concursului le oferă elevilor, indiferent de vârstă, posibilitatea de a redacta poezii în limba română.
Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal organizează, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Casa Corpului Didactic a Județului Bihor și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, concursul județean de poezie „Viața prin ochi de poet”, ediția a V-a, înscris în Calendarul activităților educative județene.
Pentru a putea participa la concurs, elevii trebuie să redacteze o poezie (maximum două), pe tema „Cine sunt și cine visez să devin?”. Creațiile literare înscrise în competiție vor fi redactate pe o foaie format A4, cu caractere de 12, Times New Roman, la un rând distanță și se vor trimite în format electronic, sub forma doc/docx, pe adresa de e-mail laviniaungureanu@mtariicrisurilor.ro, în perioada 23 ianuarie – 15 martie. Vor intra în competiție doar poeziile care respectă principiul originalității, tematica propusă, vor fi redactate cu diacritice și vor fi însoțite de formularul de înscriere în concurs, completat cu toate informațiile necesare și de declarație de originalitate, care pot fi descărcate de pe site-ul muzeului (https://mtariicrisurilor.ro/educatie-muzeala/ ). Se acceptă doar poeziile care nu au fost publicate niciodată până acum.
Se vor acorda premiile I, II, III și un premiu special pentru fiecare secțiune a concursului - Poezie în limba română pentru ciclurile primar, gimnazial, respectiv liceal.
Premierea celor mai bune lucrări va avea loc la o dată anunțată ulterior.
Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon: 0742/054.686 (Lavinia Ungureanu, muzeograf secția Științele Naturii și Muzee Memoriale și responsabil de proiect) și 0771/149.251 (Florina Polasec, profesor metodist CCD Bihor).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.